Linkuri accesibilitate

Inițiativă în Congress de sancționare a celor vinovați de moartea lui Serghei Magnitky


Înmormîntarea avocatului Sergei Magnitsky
Înmormîntarea avocatului Sergei Magnitsky

Congressmanul democrat Jim McGovern: „Moartea în închisoare a lui Serghei Magnitky este un caz paradigmatic pentru sistemul juridic din Rusia”

Congressmanul democrat american Jim McGovern a promis sa introduca o lege prin care sa li se ridice vizele de calatorie in Statele Unite si sa interzica investitiile economice in Statele Unite unui numar de 60 de cetateni rusi implicati, intr-un fel sau altul in moartea in inchisoare a avocatului Serghei Magnitky. Printre cei 60 de rusi se afla si importanti membri ai guvernului Vladimir Putin.

Tinarul avocat Serghei Magnitky a murit in inchisoarea Butyka din Moscova la 16 noiembrie anul trecut. Avea 37 de ani si era implicat in dosare legate de coruptia la nivel inalt. Fusese, in libertate, avocatul firmei de investitii Hermitage Capital Management. A fost arestat dupa ce a implicat in investigatiile sale anti-coruptie importante oficialitati din Ministerul de Interne, Serviciul Federal de Impozite, FSB si Procuratura generala in legatura cu o schema financiara prin care se frauda statul cu 230 de milioane de dolari.

Avocatii lui Magnitky sustin ca a fost tinut in detentie in conditii extrem de dure si ca i s-a interzis accesul la medici. Dupa moartea sa a fost declansata o ancheta, 20 de oficialitati ale inchisorii au fost demise, dar investigatia nu s-a soldat cu nici un rezultat concret.

Congresmanul democrat american Jim McGovern si-a prezentat pozitia fata de caz si fata de intreaga situatie, in fata Comisiei Congresului pentru drepturile omului, pe care alaturi de Tom Lantos o co-prezideaza.

Jim McGovern: „Cred ca celor care sunt implicati in grave incalcari ale drepturilor omului ar trebui macar sa nu li se permita sa calatoreasca in Statele Unite si alte tari poate ar fi bine sa faca la fel. Si trebuie sa ne asiguram si ca au conturile americane blocate. Oameni care comit crime, si cred ca asta s-a intimplat in cazul Magnutky, nu trebuie sa aiba dreptul de a veni aici sau sa investeasca aici sau sa faca bani aici fara sa suporte nici un fel de consecinte. Daca nu se poate sa suporte consecinte in Rusia, poate ca am putea face ceva aici si poate alte tari ar putea sa ne urmeze exemplu.”

Comisia Publica de Supraveghere de la Moscova, un grup independent care monitorizeaza respectarea drepturilor omului in inchisorile rusesti, a spus ca Magnitky si-a retras marturiile impotriva inaltelor oficialitati ruse dupa ce a fost torturat in detentia sa „preventiva”.

William Browder este directorul general de la Hermitage Capital Management si el a fost initiatorul campaniei de pedepsire a celor vinovati de moartea tinarului avocat. Si el a fost prezent la audierile din comisia Congresului american si, inaintea lor, a explicat colegilor nostri de la Radio Svoboda : „Au trecut 6 luni si nici macar o persoana implicata in acte de tortura si in moartea lui Serghei Magnitky nu a fost pedepsita. Si chiar dupa ce presedintele Rusiei a cerut Procuraturii Generale sa investigheze cazul, nu s-a facut nimic. Si a venit vremea, ca daca in Rusia nu i se poate face dreptate lui Serghei Magnitky, sa i se faca in strainatate.”

Un apel similar a fost lansat acum 2 saptamini si in de co-presedintele Comisiei Helsinki a Statelor Unite, senatorul Benjamin Cardin care i-a scris o scrisoare Secretarului de stat american Hillary Clinton cerind anularea vizelor pentru Statele Unite pentru toti cei implicati in acest caz.

Potrivit unui decret prezidential emis de fostul presedinte George Bush, guvernul american are autoritatea sa interzica accesul in Statele Unite al celor care au beneficiat sau au fost implicati in cazuri de coruptie internationala.

Din nou, congressmanul McGovern : „Ceea ce as vrea sa fac este nu numai sa ii trimit o scrisoare lui Hillary Clinton, dar cred ca va trebui sa introducem o propunere de rezolutie in care sa punem numele tuturor acestor 60 de oameni si sa o trecem prin comitet si apoi sa recomandam intregului Congres sa o discute si sa transmita administratiei mesajul ca trebuie sa actioneze caci altfel nu se va intimpla nimic.”

Congressmanul american lucreaza la proiectul acestui text impreuna cu directorul general de la Hermitage Capital Management, care crede ca initiativa va avea efect: „Serghei Magnitky este un caz individual. Dar este unul important din miile asemanatoare. Si oamenii care fac lucruri rele vor continua sa le faca pina ce nu vine cineva si le cere socoteala si pune reflectorul pe ei si pe faptele lor, in asa fel incit sa stie ca nu exista fapta rea care sa nu fie pedepsita...”
XS
SM
MD
LG