18 mai 2000
Actualitatea Romaneasca: opinii, analize, comentarii. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Ingrid Şuşu).
Vaclav Havel văzut de dizidenții români.
Pornind de la vizita la Bucuresti a preşedintelui Cehiei, Vaclav Havel, relatarea se poate intitula, parafrazînd „Havel sau singurătatea alergătorului de cursă lungă”, in care mai mulţi foşti dizidenţi romani vorbesc despre preşedintele dramaturg.
Gabriel Andreescu: Havel a dat măsura personalităţii sale după 1990 pe cît a dat-o şi înainte de 1990. Iata la ce mă refer, la lucrul care este atît de des uitat - rolul lui în perioada despărţirii Cehoslovaciei în două. Astfel de tensiuni, privind unitatea statului, privind contestatiile reciproce între doua etnii se pot produce foarte uşor, se pot transforma în conflicte sîngeroase, în lucruri care afectează adînc structura socială si datorită personalităţii lui Havel despărţirea a putut să fie o despărţire blîndă, soft, aşa cum a fost şi revoluţia lor de catifea. Havel a militat atunci pentru păstrarea unităţii Cehoslovaciei, dar asta nu a făcut mai puţin valoros actul prin care a recunoscut în sfîrşit, o astfel de despărţire paşnică
O altă observatie ţine de partea moralistă a politicii sale. După '90 s-a văzut că discursul anticomunist, moralizator nu este suficient şi societatea cehă, asemenea altor societăţi post-comuniste au fost măturate de valul noilor interese economice, tinerii activi în plan economic au început să joace un rol nu numai în planul acesta, specific, ci şi în plan politic. Havel a ţinut tema moralei publice în fruntea dezbaterilor din interiorul societăţii cehe şi este foarte bine că a făcut-o deşi unii i-au contestat adaptabilitatea la noua situaţie. O societate civilizată este societatea în care solidaritatea, în care grija pentru cei aflaţi într-o situaţie defavorabilă este manifestă şi este interiorizată de instituţiile statului. Comportîndu-se cum s-a comportat, Havel a acceptat un grad de antipatie, de acuze, pe care ar fi putut, comod, să le evite.
Radu Filipescu: Cunoştinţele mele (despre Havel) sunt foarte generale dar sunt foarte pozitive. In Cehoslovacia opozitia deja a ajuns să aibe o consistenţă suficientă încît să funcţioneze un sistem democratic, de promovare a unor adevăraţi lideri. Cehoslovacia a avut şi Carta 77, şi un comitet Helsinki în care erau mai multi dizidenti care lucrau şi este şi meritul lor, dar şi situaţia le permitea să se întîlnească. Opozitia a putut (inainte de căderea comunismului) să fie destul de largă încît să ţi aleagă şi să aibe nişte lideri dintre dizidenţi, care au confirmat aşteptările. A existat un mediu mai larg de selecţie a dizidenţilor, au fist mai mulţi dizidenţi şi din ei au fost cîţiva foarte valoroşi. L-am cunoscut pe un fost preşedinte al comitetului Helsinki, [Jiri] Hajek care era o personalitate deosebită şi dintre ei Havel s-a remarcat şi prin carisma sa şi prin calităţile sale de organizator.
Doina Cornea: Totdeauna am avut, şi datorită Europei Libere, o foarte mare admiraţie pentru domnul Havel ca opozant al sistemului comunist, ca activitate, ca personalitate. Pe domnul Vaclav Havel am avut deosebita cinste şi bucurie de a-l cunoaşte personal. Si a rămas exact ceea ce fusese şi înainte.
Mircea Dinescu: Am scris o poezie care se cheamă „Scrisoare către Vaclav Havel zvîrlită la coş” şi acolo e părerea mea despre Vaclav Havel. N-am nici un chef să mă pronunţ, nici o pasiune. Il consider un scriitor mediocru, dar o mare figură a politicii şi a dizidenţei cehe. Ca scriitor nu m-am omorît niciodată după el, un scriitor amator şi un politician profesionist, pentru o anumită perioadă din istoria Cehiei. Si a ştiut să îşi joace destinul destul de bine. Că restul dizidenţilor, vedeţi au fost cam fraieri, nişte păguboşi. Singurul care şi-a tras nu numai catifeaua după revoluţie, şi-a tras şi casteluţele... i-a priit.
