Duminică, 31 mai, Comisia de analiză şi evaluare a regimului totalitar comunist a prezentat preşedintelui interimar Mihai Ghimpu un raport voluminos – rodul a câteva luni de cercetări în arhivele super-secretizate de la Chişinău. Comisia recomandă între altele interzicerea simbolurilor comuniste, alături de cele naziste, şi eliminarea cuvântului „comunist” din nomenclatorul partidelor, organizaţiilor şi instituţiilor din Republica Moldova.
Cine câştigă şi cine pierde prin punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei prezidenţiale? Unul din sofismele cu care operează cei ce acuză activitatea Comisiei Cojocaru sună aşa: „ar trebui să disociem comunismul de stalinism”, de parcă, renunţând la execuţii în masă, la deportări şi foamete organizată, regimul sovietic ar fi devenit mai uman, ar fi manifestat un mai mare respect pentru libertatea individului, pentru drepturile civice. Apoi, se fac declaraţii în legătură cu situaţia politică actuală. Reprezentanţii PCRM pretind că se „cloceşte” o răfuială politică, menită să elimine acest partid din viitoarea cursă electorală. Nici în Alianţă apele nu sunt calme. Partidul Democrat a dat publicităţii un comunicat prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de eventuala interzicere a simbolurilor comuniste în preajma alegerilor, considerând mai potrivit să se revină la acest subiect după instalarea unei puteri stabile. Deşi nimeni nu ştie ce culoare politică va avea viitoarea putere… stabilă.
Cred că apele trebuie clar despărţite. Condamnarea comunismului nu e un capriciu al actualei guvernări, nu e proiectul personal al preşedintelui Ghimpu. Este obligaţia morală a unor partide care se declară de partea adevărului, de partea valorilor democratice. Moldova s-a trezit printre ultimele ţări din fostul lagăr sovietic care şi-au pus problema condamnării comunismului. La noi mereu s-a spus că „nu e momentul”, că „lumea nu va înţelege”, că „vom avea conflicte sociale” ş.a.m.d. În consecinţă, la Chişinău, din ‘89 încoace, a guvernat, neîntrerupt, vechea nomenclatură sovietică, deghizată sub diferite denumiri, iar ţara a rămas în sfera de influenţă rusească. Condamnarea comunismului şi aplicarea recomandărilor Comisiei Cojocaru vor putea fi realizate doar prin argumente imposibil de combătut, cum presupunem că se conţin în Raportul Comisiei, iar acest document, care sperăm că este redactat într-un limbaj limpede şi îngrijit, va trebui supus unei largi dezbateri publice. Cel puţin sub forma unui compendiu, incluzând datele de bază şi concluziile, întrucât Raportul însumează în jur de 1000 de pagini. Doar în aceste condiţii condamnarea comunismului nu va părea o vendetă politică, o manevră politicianistă, ci va fi un act de cunoaştere şi justiţie istorică.
De fapt, miza capitală a Raportului este să învingă mitul, încă puternic, al „măreţei Uniuni Sovietice”, cea care le-a adus moldovenilor tractoare, locuri de muncă, vacanţe la mare şi salam de 3 ruble. Şi aici, elementele de context politic, asupra cărora insistă Partidul Democrat, îşi impun prezenţa într-un mod neliniştilor. Din cele în 15 oraşe, unde s-au desfăşurat duminica trecută alegeri locale anticipate, 6 primării au fost adjudecate de PCRM – între care şi primăria din Floreşti, deţinută înainte de PLDM: un oraş care îşi confirmă, din păcate, faima de fief comunist! –, iar în 8 centre raioane au câştigat partidele din Alianţă.
Nimeni nu poate şti dacă interzicerea „simbolurilor roşii” va aduce mai multe sau mai puţine voturi comuniştilor, însă această măsură trebuie adoptată pentru sănătatea morală a naţiunii şi pentru a deschide calea reformării PCRM, pentru a-l obliga să renunţe la calitatea sa de succesor al PCUS - calitate stipulată negru pe alb în programul formaţiunii lui Voronin.
Istoricii şi-au îndeplinit misiunea: au elaborat un Raport în baza căruia comunismul va putea fi condamnat, aşa cum s-a procedat în toate ţările din Europa Centrală. Vom vedea ce vor face politicienii cu această „bilă fierbinte” care le frige degetele.
