Pe cît de firav se manifestă mișcarea feministă în societatea moldovenească, pe atît de viguroasă se înfățișează aceasta în literatură și teatru. Nu voi face o gaură în apă dacă voi aminti că tînără scriitoare Nicoleta Esinencu și-a fundamentat faima dramaturgică explorînd feminismul. Dar cea mai cunoscută autoare dramatică moldoveană în Europa nu este singura scriitoare care se adresează acestei teme. Mai sînt și alte creatoare de teatru, proză sau poezie care își extrag originalitatea din această zonă. Și sînt atît de numeroase, încît nu mai pot fi trecute cu vederea.
Irina Nechit este, fără doar și poate, una dintre cele mai proeminente scriitoare feministe din Republica Moldova. În textele ei revoltă feministă nu este însă un punct de sosire, ci este înmănușată estetic. Cel mai nou text al ei de teatru Mi-e frică de Marea Neagră care a văzut de curînd lumina rampei la Teatrul Național „Mihai Eminescu” cartografiază extrem de exact dezamăgirile și frustrările unei femei trecute de patruzeci de ani, debordînd de sexualitate și viață.
Irina Nechit pășește pe un drum minimalist, strunind foarte tare patosul nemulțumirii. Dar dezabuzarea față de bărbat, totuși, apare, pentru că și acesta se manifestă ca un bașbuzuc: violent, agresiv și brutal. Femeia din textul Irinei Nechit, montat foarte subtil de Vitalie Drucec, este iritată că bărbatul o tratează ca pe un obiect sexual, fără barem a se îngriji să-i stimuleze și ei juisarea și plăcerea sexuală.
Chiar și dacă multe lucruri sînt doar sugerate, spectacolul făcut după piesa Irinei Nechit desenează foarte nuanțat sclavia sexuală și prostituția în sînul familiei.
Totuși, Irina Nechit nu vrea să inventeze a doua oară roata feministă și atunci ea nu se axează neapărat pe ideologie, ci pe elementele existențiale, transformînd strigătul feminist, așa cum și-a dorit scriitoarea, într-un strigăt pur și simplu uman.
