Curtea Constituţională este din nou în actualitate. In aceste zile vor fi numiţi trei noi judecători pentru a-i înlocui pe cei ale căror mandate au expirat. Din neîndemânarea PDL, opoziţia are şanse să numească doi din trei judecători şi astfel se va rupe echilibru putere - opoziţie din Curtea Constituţională, ceea ce va pune la grea încercare guvernul.
Dacă va scăpa de moţiunile de cenzură ale opoziţiei, se va confrunta cu decizia Curţii Constituţionale, sesizată de PSD, asupra legilor privind reducerea salariilor şi a pensiilor. O decizie negativă ar lăsa guvernului doar soluţia demisiei. Ipoteza trebuie avută în vedere. Curtea Constituţională a dat multe decizii discutabile, contradictorii, uneori. Cum deciziile ei sunt executorii, Curtea tinde să se substituie Parlamentului şi să se amestece şi în atribuţiile executivului.
Puterile exorbitate ale Curţii Constituţionale vin din slăbiciunile unei Constitituţii care, la douăzeci de ani de la adoptare, continuă să-şi arate imprefecţiunile. Curtea, garantul supremaţiei Constituţiei, se compune din nouă judecători, cu mandat de 9 ani, trei numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedinte. Judecătorii Curţii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământ.
Însă portretul robot al judecatorului la Curtea Constituţională înseamnă un parcurs profesional încă de pe vremea regimului comunist, când statul de drept era o ficţiune, iar separarea puterilor în stat o vorbă de dânşii inventată. În fapt, audierile pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională sunt formale, nici o instanţă profesionala nu garanteză competenţa şi compatibilitatea cu funcţia.
În democraţii aşezate numirea în astfel de funcţii este un proces transparent, în care se evalueaza nu doar competenţa, ci şi opiniile în chestiuni de interes public ale celor aleşi, adeseori chiar şi caracterul şi moralitatea lor. Nu e cazul în România. Numirea unui judecător la Curtea Costituţională este urmarea jocurilor de culise, al clientelismului, al alianţelor obscure şi al maşinii de vot majoritare. Se răsplătesc servicii trecute sau viitoare. Uneori Curtea e un cimitir al elefanţilor în care sunt parcaţi dinozaurii de partid.
Este primul pas în politizarea justiţiei. Al doilea este numirea unor jurişti cu state vechi de membri de partid. Şi e limpede că din activişti de partid nu poţi face peste noapte judecatori imparţiali, independenţi, integri. Dintre cei nouă membri ai Curţii nici unul n-a fost judecator înainte de numire, niciunul nu e specialist în drept constituţional. Patru din cei nouă membri ai actualei Curţi sunt activişti de partid, foşti avocaţi, procurori, consilieri juridici, dar nu judecători. In acest context, nu e de mirare ca judecătorii dau decizii care desfiinţează instituţii ce le cercetează trecutul şi averile şi au devenit aparătorii foştiilor informatori ai Securităţii şi ai politicienilor suspectaţi de corupţie.
