12 iunie 2000
Actualitatea Româneasca: opinii, analize, comentarii. (Moderator: Radu Calin Cristea; Analiza economică: Ilie Şerbănescu).
„Un perdant de serviciu, statul român.”
„Păgubiţii de la FNI, ca şi fraţi ai lor întru suferinţă din anterioarele tragice experiente financiare cer guvernului să le dea statul banii înapoi. De ce şi de unde să dea statul banii înapoi ? Statul, adică, de fapt contribuabilii... Cu ce sunt aceştia de vină ? Si, de ce să achite contribuabilii încă o notă de plată ? De ce încă una ? Pentru că, în toate afacerile similare, statul, la izbucnirea scandalului, deci înainte ca pagubitii individuali sa ii ceara sa le plătească banii, se află deja in postura de păgubit central şi masiv.
Luaţi cazurile oricăreia dintre marile tunuri din perioada post-decembristă ori dintre mai răsunătoarele sau mai puţin răsunătoarele falimente financiar bancare din aceasta perioadă şi veţi vedea că în toate, există o instituţie de stat care a dat banii şi a rămas de Popa Prostu în ce priveşte recuperarea. Desigur, nu pentru că nu ar fi fost fraieră, ci pentru că infractori care au ajuns să o conducă au impins-o deliberat şi evident în interesul propriu sau al grupurilor pe care le reprezintă, în pozitia de plătitor de oale sparte pe bani publici.
Dacă este vorba de un credit care nu a mai fost restituit, de Popa Prostu cade atunci chiar banca de stat, care a dat creditul fără garanţii acoperitoare şi cu buna ştiinţă că banii nu se vor mai intoarce înapoi vreodată. Daca este vorba de inginerii financiare mai alambicate, pentru a se pierde urma banilor, trebuie cautat cel ce a validat, adica cel ce a garantat într-un fel sau altul efectele de credit cu care banii au fost eliberati pentru a putea apoi sa dispară"
(...) Sa luam un alt caz mult utilizat. O societate financiară privată, de pildă, FNI, găseste un intermediar căruia îi vinde acţiuni ale societăţii la preţuri derizorii, dar, ca prin farmec este găsită şi o întreprindere sau o instituţie de stat dispusă, desigur, din bani publici să cumpere la scurt timp, acţiunile respective la preţuri fabulos umflate. Conducătorii instituţiei de stat, responsabilii societăţii financiare şi intermediarul îşi împart diferenţa care reprezintă o groază de bani... Desigur, bani publici. (...)
„Vreo doua mii de miliarde de lei, adică cel puţin 10 mii de miliarde de lei de acum a supt prin overdraft Banca Dacia Felix pînă cind Banca Naţională a decis, în sfărşit, să închidă robinetul desfiinţînd sistemul. Mai de curind, elucubrantul Camenco Petrovici a implicat, nesăbuit şi probabil interesat economiile populaţiei de la CEC, în investitii şi chiar in garantii la FNI, o structură privată despre care, să fim serioşi, ştia bine-bine ce hram poartă. Evident, dumneavoastra, stimaţi ascultători, nu va puteti păzi de toate furturile şi devalizările la care este expus avutul public, dar măcar, păziti-vă avutul propriu!
Cind structuri financiare, fonduri de investitii sau false bănci, vă promit marea cu sarea, respectiv cîştiguri mai mari şi mai ales semnificativ mai mari decăt dobînzile oferite de sistemul bancar, nu-i ajutati pe cei care vor să vă păcălească pentru ca intr-un asemenea caz, ceva nu este in regulă. Si miroase rău, de departe...De astfel de promisiuni este bine să vă feriţi, ca dracu de tamiie...”
