4 iulie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; Comentariu: Şerban Orescu)
„A început campania electorală.”
Deşi nu a început oficial campania electorală, se pot trage deja câteva concluzii: în primul rând, crede Şerban Orescu, mai este posibilă crearea unei coaliţii electorale, care să invingă PDSR: „Cu două condiţii: ca identitatea partidelor politice să fie respectată, ceea exclude fuziunile şi listele comune; şi, doi, ca orgoliile personale ale liderilor să fie subordonate unui interes general, definibil prin continuare reformelor economice şi prin apropierea de occident”.
Şerban Orescu crede de asemenea că opinia publică cere şi aşteaptă de la toate partidele schimbări de personal. Iar presa susţine aceste schimbări, cum ar fi insistenţă cu care cere schimbarea conducerii partidului naţional ţărănesc, creştin democrat.
Mai puţin clară este poziţia electoralului faţă de o posibilă nouă candidatură a preşedintelui Emil Constantinescu dar, constată Şerban Orescu, până acum, preşedintele nu a reuşit să schimbe opinia electoratului faţă de Ion Iliescu sau Teodor Meleşcanu, indiferent de revelaţiile făcute.
Şerban Orescu atrage atenţia că prezentarea tandemurilor preşedinte-premier nu este sprijinită de lege, dar poate da viitorului candidat la conducerea guvernului un plus de legitimitate. Dar crede în şansele de victorie a unui tandem Constantinescu-Isărescu, deşi acestea din urmă nu s-a pronunţat incă.