Presa internaţională scrie astazi că este posibil ca în cursul zilei să aibă loc un schimb de presupuşi spioni între Statele Unite si Moscova. Este vorba de cele 10 persoane reţinute recent de FBI in Statele Unite şi suspectate că ar fi desfăşurat acţiuni de spionaj in favoarea Rusiei. Ele au fost puse oficial sub acuzare pentru infracţiuni mai puţin grave şi care ar permite expulzarea lor. Al 11-lea presupus spion a dispărut in Cipru după ce a fost eliberat pe cauţiune. Rusia ar elibera un număr similar de persoane acuzate cu ani în urma de spionaj in favoarea Occidentului si care se află în detenţie.
Printre cei în cauză se află si Igor Sutiaghin, un om de ştiinţa condamnat în 2004 la 15 ani de închisoare şi care a fost adus la Moscova dintr-o închisoare din Siberia. Familia si avocata sa au declarat că este posibil ca el sa fie trimis de la Moscova la Viena şi apoi in Marea Britanie chiar astazi.
Dacă acest „schimb” se va întîmpla, scrie International Herlad Tribune, şi sunt indicii că omul de ştiinţă rus este unul dintre ruşii implicaţi, s-ar rezolva un caz de presupus spionaj care ar fi putut să rămînă, pentru mult timp un punct de iritare în relaţiile dintre Moscova şi Washington. Cei 10 spioni suspectaţi in Statele Unite vor apare toţi astazi în faţa aceluiaşi tribunal într-un singur caz.
Nici Moscova, nici Washingtonul si nici Londra nu au confirmat că acest schimb va avea loc, dar expertul militar de la Moscova, Pavel Felgenhauer este citat de agenţia Associated Press cu declaraţia că un astfel de schimb „este în cărţi. Există voinţă politică de ambele părţi şi prin faptul că totul s-a mişcat atît de repede, Moscova a confirmat că are spioni”...
Cine este Igor Sutiaghin, de la cazul căruia au pornit toate informaţiile legate de acest schimb ce aminteste de cele din perioada Războiului Rece? Sutiaghin este expert in armament, are 45 de ani şi este licenţiat în fizică şi istorie. Era colaborator extern al unei firme britanice de consultanţă.
Pentru prima data a fost arestat in octombrie 1999 pentru că ar fi oferit date secrete despre submarinele nucleare si sistemele de alarmă de la bordul lor firmei britanice Alternative Future despre care procuratura rusă a spus ca ar fi fost un paravan pentru activităţile Agenţiei Centrale de Investigatii americane (CIA). Sutiaghin a fost pus sub acuzare pentru trădare în luna noiembrie. Omul de ştiinţa s-a declarat nevinovat afirmînd că nu a avut acces la nici un document considerat a fi secret de stat. Procesul său a fost îndelungat şi a fost condamnat abia in 2004 la 15 ani de închisoare in Siberia în regim sever. A fost cea mai dură sentinţă pentru spionaj pronunţată in perioada post-sovietică.
Activişti pentru drepturile omului din Rusia, printre care Ludmila Alexeyeva au cerut serviciului de securitate FSB eliberarea omului de ştiinţă, considerîndu-l nevinovat. Raportul Freedom House din 2005 descrie cazul drept „politizat” iar Amnesty Internaţional îl caracterizează drept un caz politic şi consideră că lui Sutiaghin i s-a încălcat dreptul la un proces corect. Cazul a fost adus la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg şi avocata lui declarase în aceasta primăvara ca el va intra pe rolul justiţiei internaţionale în acest an.
In 2007, Igor Sutiaghin a făcut cerere de graţiere la preşedintele de atunci al Rusiei, Vladimir Putin. Graţierea i-a fost refuzată pentru că nu şi-ar fi recunoscut vinovăţia. In luna mai a acestui an, scrie Agenţia France Presse nu i s-a dat voie la vorbitor din motive disciplinare.
Omul de ştiinţa are 2 copii si a crescut într-o familie de oameni de ştiinţă, la Obninsk, unde se afla un mare centru de cercetări nucleare si unde au lucrat părinţii lui. Potrivit biografiei sale, afişată pe internet de către familia sa, Igor Sutiaghin a fost pionier si comsomolist şi a terminat şcoala cu cele mai mari note la toate materiile.
Ieri, familia si avocata sa au anunţat presa de la Moscova că a a fost informat că va fi eliberat, că va fi trimis la Londra şi că va face parte din lotul de „spioni” ce urmează să fie schimbat cu cei 10 suspectaţi spioni ruşi din Statele Unite. Igor Sutiaghin susţine în continuare că, în ciuda hîrtiilor pe care le-a semnat, este nevinovat. Agenţiile ruse scriu ca omul de stiinţa a fost eliberat si a ajuns la Viena.