În ultimul raport anual, Comisia Europeana a laudat pentru prima data de la aderare Bulgaria, subliniind existenta vointei politice de a fi realizat un progres real în domeniul justitiei si ordinii publice. Totodata purtatorul de cuvânt CE Mark Grey a constatat ca, fara mecanismul de monitorizare, progresul realizat ar fi fost imposibil.
Aflat într-o vizita de lucru în Austria, primul ministru, Boiko Borisov a calificat raportul drept cel mai bun de pâna acum.
Recomandarile Comisiei Europene vor fi comentate maine, în prezenta tuturor ministrilor dupa sedinta de guvern. Va fi adoptat un plan cu termene concrete pentru îndeplinirea lor. Printre principalele puncte de raspuns se afla adoptarea unei legi a comenzilor publice.
„Cea ce constatam în ultimul an este existenta unei vointe politice de a se merge înainte”, a spus viceprim-ministrul si ministru de interne Tvetan Tvetanov, adaugând – „cel mai important este ca Bulgaria arata de cateva ori mai bine”. El însa a respins acuzatiile continute în raport despre insuficienta si calitatea scazuta a probelor prezentate de politisti împotriva capilor unor grupuri criminale. Fapt este ca majoritatea se afla la arestul preventiv, a spus viceprim-ministrul.
El si-a îndreptat criticile spre sistemul judiciar care în forma sa actuala nu raspunde nevoilor unei tari membre a Uniunii Europene. Unele sentinte sînt încurajatoare pentru criminali. „Sper ca reprezentantii sistemului judiciar vor citi foarte atent raportul, isi vor trage concluziile, si daca se vor întalni mai des cu victimele crimei organizate vom putea avea o justitie mai eficienta”, a spus Tvetanov.
Procurorul-sef Boris Velcev a calificat raportul drept cel mai bun de pîna acum. El a elogiat în special primul ministru Borisov si ministrul justitiei Margarita Popova. A fost apreciata pozitiv activitatea departamentului special al procuraturii de combatere a crimei organizate. Recomandarile Comisiei sînt justificate, a concluzionat procurorul sef.