M-am întors la Berlin după o şedere de două săptămîni la Bucureşti. Căldură mare peste tot, terase arhipline, umbră puţină. Ca de obicei, eram atent la schimbările în spaţiul public, la clădiri şi monumente noi sau vechi, la lozincile scrise pe ziduri, la afişele unor grupuri care acţioneazea în umbra legalităţii.
După schimbările din 1989, în capitala României s-au schimbat multe. Cartierul Lipscani s-a transformat într-o adevarărată oază a culturii cafenelelor, deşi clădirile sunt într-o stare jalnică.
Imediat lînga staţia de metro „Eroilor“ se află un parc în care după revoluţie s-a ridicat un monument dedicat celui care în 1939 a fost primul ministru al României. Este vorba despre Armand Călinescu, un politician care a făcut mai întîi carieră în Partidul Naţional Ţărănesc, ocupînd în perioada interbelică mai multe posturi ministeriale. Fiind unul dintre cei mai activi adversari ai fasciştilor români, Călinescu şi-a atras ura - nu doar a legionarilor. În perioada cînd a fost ministru de interne, el şi-a propus să anihileze „mişcarea legionară“, recurgînd, deseori, şi la mijloace ilegale. Faptul că liderul legionar Zelea Codreanu a fost arestat şi omorît în perioada cînd Armand Călinescu a fost ministru de interne (în 1938), l-a transformat în principala ţintă a extremiştilor de dreapta.
Un comandou condus de un oarecare Miti Dumitrescu l-a asasinat pe Călinescu pe 21 septembrie 1939, în plină stradă la Bucureşti. Acolo unde a avut loc acest atentat politic s-a ridicat un mic monument, care fusese deja vandalizat în urmă cu cîţiva ani. Numele celui căruia i-a fost dedicat monumentul a dispărut, nimeni nu s-a sinchisit să-l refacă. În urmă cu cîteva săptămîni pe bucăţelele intacte ale monumentului cineva a scris numele lui Miti Dumitrescu. Adică numele asasinului lui Călinescu. Nici acest gest, de un cinism rar, se pare că nu a deranjat pe nimeni. Lumea trece nepăsătoare pe lîngă această profanare a memoriei unui politician român, care devenise o victimă a fanatismului legionar.
Nepăsarea faţă de semnele vizibile, la tot pasul, a unor manifestări extremiste, se poate observa şi vizavi de lozincile antisemite şi rasiste care apar scrise în diverse locuri, pe zidurile unor clădiri sau pe garduri. Zvastici însoţite de texte jignitoare sau militant rasiste sunt privite cu îngăduinţă şi nimeni nu se oboseşte să le înlăture.
