Săptămâna aceasta se împlineşte un an de la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, care au adus la putere o coaliţie democratică, după 8 ani de guvernare comunistă. Un interval de timp ce a schimbat faţa Moldovei. Avem dezbateri libere în presă şi la televiziune, ziariştii nu mai sunt târâţi prin procese de judecată pentru lezarea demnităţii iluzorii a unor funcţionari de stat, nu mai vedem tineri vânaţi în stradă şi torturaţi în secţiile de poliţie. Există un reviriment economic, modest dar semnificativ, confirmat de analiştii de la FMI – organizaţie care sprijină Moldova. Au început negocierile pentru un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, se discută intens despre ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul comunitar.
În acelaşi timp, au intrat pe un făgaş normal relaţiile cu România. Bucureştiul a deschis în sfârşit cele două consulate, la Bălţi şi Cahul, blocate de regimul Voronin, a dublat numărul de burse pentru tinerii basarabeni, a simplificat procedura de acordare a cetăţeniei române. Recenta decizie a guvernului Emil Boc de alocare a unor resurse pentru construirea a 1000 de case în folosul sinistraţilor basarabeni vine să susţină deja un spectaculos efort financiar al Bucureştiului, efort care sperăm să fie apreciat de moldoveni, mai ales în condiţiile crizei economice şi ale inundaţiilor care au lovit deopotrivă şi ţara de peste Prut.
Primul an de guvernare democratică, la Chişinău, a acumulat însă şi destule frustrări din partea electoratului democratic. Criza politică şi constituţională, provocată de PCRM, a plasat începuturile de reformă într-un regim de provizorat şi nesiguranţă. Mulţi funcţionari, rămaşi fideli fostei guvernări, sabotează activitatea instituţiilor statului, în special în justiţie şi în administraţia publică locală, cum o face chiar în aceste zile Consiliul municipal Bălţi, care a declarat că va sabota desfăşurarea referendumului din 5 septembrie, situându-se astfel în afara legii. Alianţa pentru Integrare Europeană nu şi-a ţinut promisiunile cu privire la tragerea la răspundere a persoanelor din aparatul de Interne, vinovate de moartea celor 3 tineri şi maltratarea a sute de protestatari în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Procuratura s-a dovedit incapabilă să investigheze privatizările frauduloase, deturnarea de fonduri publice, afacerile oneroase ale familiei Voronin, în ciuda numeroaselor dezvăluiri de presă. Nici un proces nu a fost dus până la capăt, nici o sentinţă pronunţată, avem doar tergiversări şi amânări suspecte.
Minată de disensiuni interne în legătură cu atitudinea faţă de trecutul totalitar comunist, dar şi de interese economice divergente, partidele din Alianţă au preferat mai curând să nu deranjeze „sistemul”, mizând pe obedienţa vechilor structuri. O asemenea strategie, complet greşită, nu face decât să altereze identitatea componentelor Alianţei, să compromită eficienţa şi moralitatea actului de guvernare. „Bine, nu aţi reuşit să aduceţi peste noapte o creştere vertiginoasă a prosperităţii în Moldova, dar de ce nu aţi făcut dreptate, aşa cum aţi promis?” – iată reproşul la care partidele din Coaliţie vor trebui să aibă pregătite răspunsuri convingătoare.
Dincolo de acest bilanţ cu bune şi rele al noii puteri, tot ce se poate spera, cu prilejul apropiatelor alegeri, este că moldovenii vor fi înţeles în acest an de existenţă liberă, că defectele democraţiei moldoveneşti nu pot fi remediate printr-o altă infuzie de comunism, ci doar printr-o şi mai mare voinţă de democraţie.
