1 august 2000.
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Horia Roman Patapievici).
Opţiunea politică a suspiciunii.
„Mediul politic românesc nu încurajează un comportament al electoratului bazat pe capacitatea acestuia de a deosebi în programe şi personalităţi politice, ci unul sugerând indentitatea dintre doctrina şi persoana adversarului politic să permită subminarea doctrinei prin discreditarea persoanei. Atunci, tactica cea mai eficientă va fi atacul la persoană şi respingerea emoţională a adversarilor politici, prezentaţi mereu de cei interesaţi ca duşmani ticăloşi, declasaţi şi diabolici”.
Întrebarea este dacă suspiciunea faţă de adversar este una patologică sau una politic raţională ? „Teza mea este că politica suspiciunii are în prezentul nostru un sens politic raţional care este dat de faptul că România nu a ajuns încă să aparţină ireversibil unui regim politic de democraţie occidentală”.
Rusia şi interesele Rusiei în sud-estul Europei sunt elemente încă determinante ale strategiei politice din România. După căderea comunismului „...forţele politice şi mediile de afaceri rezultate din structurile fostului regim comunist au moştenit parte din agenda pro-moscovită pe cere regimul trecut o susţinuse din motive ideologice şi pe care agenţii de influenţă conectaţi serviciilor secrete ruseşti au preluat-o, promovând-o acum prin intermediul mediilor de afaceri or al acelor partide din mediul politic românesc, favorabile intereselor ruseşti în zonă”.
