Linkuri accesibilitate

Nevoia de hrană spirituală și cartea


Dialog cu Andrei Voina din raionul Cantemir, absolvent al Colegiului de Medicină, actualmente bucătar în străinătate.


Andrei Voina: „Ajungi la un moment cînd trebuie să înţelegi care e sensul, care sînt valorile umane. Cîteodată te saturi de materialismul ăsta. Ai nevoie de hrană spirituală. Şi cărţile îţi dau lucrurile acestea. Ele îţi arată că se poate de privit la aceeaşi problemă din diferite unghiuri şi cum s-o poţi rezolva mai eficient. ”

Europa Liberă: „Vedeţi cărţile ce pe o modalitate de a vă ajuta să vă rezolvaţi nişte probleme?”

Andrei Voina: „Corect. Eu cred că cărţile pot fi citite de orice persoană care să vadă lucruri diferite de fiecare dată. De exemplu, eu citesc „Război şi pace” de Tolstoi. E bine de citit cărţile de trei ori în viaţă. Aşa mi s-a spus. O dată la început, o dată la mijloc şi o dată la sfîrşitul vieţii. Şi complet diferite lucruri o să vezi. Noi aplicăm exemplele pe care le vedem în cărţi. Dar noi vedem şi exemplele pe care vrem să le vedem acolo. Căutăm un răspuns la diferite întrebări care ne chinuie. ”

Europa Liberă: „Viaţa este cît se poate de realistă. Iar literatura e un domeniu al ficţiunii. În ce măsură atunci ficţiunea ne poate oferi un răspuns?”

Andrei Voina
: „Să-i luăm, de exemplu, pe Jules Verne sau pe Alexandru Dumas. Cărţile lor considerate odată fantastice sînt astăzi realitate. Imaginaţia persoanelor de azi, mîine se transformă în realitate. De aceea, persoanele care cred că citesc o ficţiune greşesc, pentru că, citind, ele se pregătesc pentru ziua de mîine.”

Europa Liberă: „Ce înseamnă literatură de valoare în viziunea ta? Cum înţelegi tu că un roman e valoros?”


Andrei Voina: „Trebuie să se scrie mai real posibil. Cu toate aspectele negative şi pozitive. Eu am citit Martin Iden de Jack London. Foarte frumos. Sîntem învăţaţi de mici că tot binele va cîştiga mereu. Nu-i corect. Iată de ce şi ficţiunea ajunge uneori să fie neinteresantă”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG