Linkuri accesibilitate

Ministrul Agriculturii exclude pericolul unei penurii de grîu


Valeriu Cosarciuc: „Cum piaţa internaţională a cerealelor are un deficit, este clar că producătorii noştri agricoli, care au cereale, vor aştepta nişte preţuri mai bune”.









Valeriu Cosarciuc
Valeriu Cosarciuc: „Dacă e să ne uităm la cantităţile recoltate de grâu şi având în vedere că în jur de 40 de procente este grâu alimentar, necesităţile noastre interne sunt în jur de 300-340 de mii de tone anual pentru a asigura producerea produselor de panificaţie, la moment nu există pericol, că nu vom avea grâu pentru a asigura cetăţenii Republicii Moldova cu produse de panificaţie. Noi am întreprins măsuri ca întreprinderile, în care statul deţine pachete considerabile de acţiuni, să fie active pe piaţă, să achiziţioneze grâu, să-l depoziteze pentru a avea posibilitatea ca să intervină atunci, când va fi necesar ca să atenuăm, de pildă, eventuale creşteri de preţuri.”

Europa Liberă: Ar putea să urmeze şi scumpiri? Majorări de preţuri?

Valeriu Cosarciuc: „Având în vedere că piaţa internaţională a cerealelor are un deficit şi de acum se vede care sunt, de pildă, tendinţele la bursele internaţionale, cum ar fi la Bursa de la Chicago, la Bursa de la Paris, de la Kansas, contractele futures arată tendinţe de creştere a preţurilor la cereale.”

Europa Liberă: Şi dacă se măresc preţurile la cereale, inevitabil ar urma să se majoreze şi preţurile la produsele de panificaţie?

Valeriu Cosarciuc: „Este clar că atunci şi producătorii noştri agricoli, care au cereale, vor aştepta nişte preţuri mai bune. Cu atât mai mult şi noi, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Guvernul Republicii Moldova am insistat ca ţăranii să nu-şi vândă cerealele atunci, când le recoltează. Şi am promovat ideea că avem patru combinate de produse cerealiere, care ar putea să păstreze cerealele pe o perioadă de trei luni de zile, fără să încaseze plata pentru păstrare. Şi aceste combinate au dreptul să emită Certificat de depozit pentru cereale. Şi cu aceste Certificate, ele fiind şi ca o hârtie de valoare, pot fi depuse la bancă în gaj şi agenţii economic pot contracta credite.”

Europa Liberă: Astăzi statul cu cât achiziţionează un kilogram de grâu de la ţărani?

Valeriu Cosarciuc: „Statul nu achiziţionează grâu. Achiziţionează agenţii economici. Noi am zis numai că uite, Combinatul de produse cerealiere, împreună cu Franzeluţa, trebuie să achiziţioneze grâu de pe piaţă, ca să aibă rezervele necesare pentru a produce pîinea de toate zilele. Preţul se va stabili ca urmare a negocierilor între Combinatul de produse cerealiere împreună cu Franzeluţa şi cu producătorii de cereale.”

Europa Liberă: Preţul e unul derizoriu, din câte înţeleg de la ţărani.

Valeriu Cosarciuc: „Nu este unul derizoriu, este în jur de 1,90-2 lei pentru un kg de grâu alimentar, adică care are glutenul nu mai mic de 22. Astfel de grâu există pe piaţa noastră internă şi urmează combinatele, fabricile de producere a pîinii să contracteze grâul necesar de pe piaţa internă.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb şi rezerva de stat este asigurată?

Valeriu Cosarciuc: „În rezerva de stat noi avem 60 de mii de tone de grâu. Este o cantitate, care asigură situaţii ieşite din comun. Rezerva de stat nu este pentru ca să facem intervenţii pe piaţă, dar este pentru ca să reacţionăm atunci când apar situaţii ieşite din comun. Nu este nici un temei ca cineva să intre în panică. Cu atât mai mult, că avem cantitatea necesară recoltată. Şi eu sunt sigur, că agenţii economici îşi vor comercializa produsele în primul rând pe piaţa internă, fiindcă şi pe piaţa internă va fi un preţ bun. Şi acest preţ bun nu va influenţa preţurile finale la pîinea de toate zilele.”
XS
SM
MD
LG