Linkuri accesibilitate

Moscova sub presiunea valului de căldură și smogului


In centrul Moscovei
In centrul Moscovei

Temperaturile înalte se vor menţine la Moscova cel puţin până joi, iar concentraţia de monoxid de carbon rămâne de două ori mai mare decât norma acceptabilă de securitate.


Rata mortalităţii s-a dublat la Moscova, oraş sufocat de câteva săptămâni de căldură şi fumul incendiilor. Anunţul despre creşterea ratei mortalităţii a fost făcut de medicul şef al capitalei ruse după zile de tăcere.

Medicul şef al Moscovei, Andrei Selţovsky a declarat luni că la morgile oraşului se află un număr de cadavre de două ori mai mare decât cel obişnuit, iar zilnic în capitala rusă mor în jur de 700 de oameni – o rată aproape dublă decât cea normală.

Selţovsky nu a pus sporirea ratei mortalităţii pe seama valului de căldură sau a smogului. Dar medici citaţi de agenţiile de ştiri sub protecţia anonimatului au spus că morgile sunt pline de oameni decedaţi de insolaţie sau intoxicaţi cu fum.

La scurt timp după declaraţia lui Selţovsky, ministrul sănătăţii din Rusia, Tatyana Golikova a cerut clarificări oficiale, spunînd că este nedumerită în legătură cu datele anunţate. Autorităţile ruse nu au difuzat date despre rata mortalităţi în întreaga regiune centrală a ţării, bântuită de incendii. Din a doua jumătate a lunii iulie, cel puţin 52 de decese în Rusia au fost atribuite direct incendiilor care au distrus sute de case în zona rurală.

Luni, aproximativ 550 de incendii de pădure sau turbă continuau să facă ravagii. Duminică fuseseră stinse 239, dar izbucniseră altele 147. Prognoza meteo arată că temperaturile înalte de aproximativ 35 de grade Celsius se vor menţine la Moscova cel puţin până joi, iar concentraţia de monoxid de carbon rămâne de două ori mai mare decât norma acceptabilă de securitate.

Şeful serviciului meteo, Alexander Frolov a declarat că valul de căldură din acest an este cel mai grav în 1000 de ani de istorie înregistrată a Rusiei. „Este un fenomen absolut unic – nimic de felul acesta nu poate fi văzut prin arhive”, a declarat Frolov agenţiei Interfax.

Duminică, peste 100 de mii de oameni au părăsit Moscova – un număr record, potrivit agenţiilor ruse de ştiri. Cei care au rămas în oraşul cu o populaţie de 10 milioane şi jumătate au fost avertizaţi să poarte măşti dacă ies afară şi să atârne prosoape umede în case pentru a aspira praful şi fumul.

Între timp, din cauza incendiilor, a fost declarată stare de urgenţă în regiunea unei instalaţii de reprocesare a uraniului în sudul munţilor Ural.

Premierul rus, Vladimir Putin a dat un nou avertisment în legătură cu scăderea recoltei de cereale. Plantaţiile afectate de secetă şi incendii nu vor produce decât aproximativ 60 de milioane de tone de cereale, a spus primul ministru anunţînd că interdicţia de export a grâului poate fi prelungită dincolo de anul 2010 din cauza deficitului pe piaţa internă.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG