Linkuri accesibilitate

BM apreciază eforturile de relansare a economiei


Robert Zoellick
Robert Zoellick

Robert Zoellick: Potențialul agricol enorm al Moldovei este diminuat de proasta organizare a procesării producției agricole.


La Chişinău se află într-o vizită de două zile preşedintele Băncii Mondiale Robert Zoellick, vizită care face parte dintr-un turneu ce cuprinde şi alte două ţări din regiune: Bulgaria şi Letonia. Este prima oară cînd un preşedinte al Grupului Băncii Mondiale vine în Moldova. Biroul său de presă a anunţat anterior că oficialul va discuta cu autorităţile moldovene despre măsurile anticriză şi eforturile guvernului de-a ajutora păturile social-vulnerabile. Alt scop al vizitei sale la Chişinău a fost să se familiarizeze cu proiectele locale pe care le finanţează Banca Mondială. Unul dintre acestea e grădiniţa de copii din Cucuruzeni, unde Robert Zoellick a făcut şi declaraţii sumare pentru presă.

Robert Zoellick a apreciat eforturile guvernului de la Chişinău de-a relansa economia. Chiar dacă anul trecut din cauza crizei mondiale a fost dificil şi pentru economia Moldovei, după părerea preşedintelui Băncii Mondiale, aceasta dă semne că se revigorează.

Republica Moldova, spune Robert Zoellick, are un potenţial agricol enorm. Dar există încă multe obstacole care împiedică ca acesta să fie valorificat. Unul dintre acestea, ar fi, la părerea oficialului, proasta organizare a procesării producţiei agricole, ceea ce împiedică exporturile. Robert Zoellick crede că R. Moldova ar trebui să persevereze în acest domeniu.

Este foarte important acest lucru pentru R. Moldova, spune preşedintele Băncii Mondiale, care consideră că reorientarea impusă a exporturilor de vinuri pe piaţa europeană şi cea din SUA va cere în primul rînd îmbunătăţirea calităţii produselor.

Preşedintele Băncii Mondiale a mai declarat că instituţia pe care o conduce îşi propune să conlucreze cu guvernul de la Chişinău pentru ca cetăţenii R. Moldova să poată cît mai uşor să-şi deschidă afaceri. Şi pentru ca acest lucru să se întîmple, R. Moldova are nevoie în primul rind de drumuri, aprovizionare cu apă şi electricitate, spune Robert Zoellick. Performanţă uşor de atins dacă cetăţenii se vor implica de rind cu guvernul şi donatorii externi în proiecte sociale.

Robert Zoellick a făcut aceste declaraţii la Cucuruzeni, unde cu sprijinul Fondului pentru Investiţii Sociale, adică a Băncii Mondiale, a fost renovată o grădiniţă de copii care nu mai funcţiona de 19 ani. Proiectul a fost posibil numai cu contribuţia sătenilor.

Mîine, preşedintele Băncii Mondiale va merge la o întreprindere de prelucrare a fructelor din localitatea Nimoreni. Şi tot mîine, Vlad Filat şi Robert Zoellick vor semna alte două proiecte finanţate de Banca Mondială. Pe agenda se află şi o masă rotundă la care vor participa oficialii despre transformarea electronică a R. Moldova.

Preşedintele Băncii Mondiale a lăsat să se înţeleagă că a venit în Moldova la invitaţia prim-ministrului, lansată în timpul vizitei din iarnă în SUA.
Previous Next

XS
SM
MD
LG