Linkuri accesibilitate

Finanțarea partidelor politice


Pentru evitatea corupției soluția ar fi finanțarea din bugetul de stat în funcție de numărul de mandate obținute în Parlament.


La o simplă privire aruncată peste rapoartele financiare ale partidelor depuse o dată la două săptămâni la Comisia Electorală Centrală se poate constata că cetăţeanul moldovean nu poate avea nici cea mai vagă idee cît cheltuie într-o campanie electorală un partid sau altul. Asta pentru că se pot găsi în aceste rapoarte doar anumite costuri, cele care chiar nu pot fi în nici un fel ascunse, astfel încît s-ar putea crede, spune analistul politic Igor Boţan, că partidele cheltuie în campanie doar pentru banere, postere, clipuri electorale, într-un cuvînt publicitate, nu şi pentru transport, sedii sau salarii zişilor „activişti” angajaţi pe timp de campanie.

Igor Boțan: „Noi nu ştim, de exemplu, dacă dau partidele salarii la activiştii lor. Ne putem întreba – lucrează ei degeaba. Dar cît pot ei lucra degeaba – o zi, două sau o lună, două. Mă îndoiesc. Aici e problema că aceste lucruri pot fi doar estimate, dar nu pot fi dovedite.”

Şi mai cuprinsă de mister este modalitatea în care se completează visteriile partidelor. De ce este important ca publicul să cunoască în mici detalii sursele din care vin banii într-un partid?

Cornelia Cozonac, directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice explică astfel această nevoie: “Politicienii care vin pe banii cuiva la putere ulterior vor fi angajaţi într-un fel sau altul şi vor trebui să facă favoruri şi să lucreze în interesul grupărilor care le-au finanţat campaniile. Pînă la urmă pierde cetăţeanul.”

O anchetă reportericească realizată de Centrul pentru Investigaţii Jurnalistice în timpul campaniei electorale de anul trecut, după care, ce-i drept n-a urmat nici un dosar, a scos la iveală mai multe cazuri în care unii membri de partid au donat formaţiunilor lor de cîteva ori mai mulţi bani decît ar fi cîştigat timp de un an.

Dovadă, crede Cornelia Cozonac, că aceşti politicieni “mărinimoşi” nu sunt decît paravane după care se ascund adevăraţii finanţatori ai partidelor: “De fapt asta e ceea ce s-ar numi corupţie politică. Oamenii de afaceri dau anumite sume unor membri de partid, cei care figurează în rapoarte financiare drept donator.”

O soluţie ar fi stimularea partidelor să-şi scoată la lumină adevăratele bugete. Cum anume? Iată o modalitate propusă de analistul Igor Boţan: „Statul are un cuantum anume pentru partidele politice şi cu cît un partid reuşeşete să adune mai mult de la simpatizanţui, cu atît primeşte mai mult de la stat.”

Lumea politică de la Chişinău este însă zguduită în aceste zile de ceea ce unii observatori numesc cele mai grave suspiciuni de corupţie politică care au planat vreodată asupra politicienilor moldoveni. Întreaga alianţa de la guvernare este acuzată de un controversat politician că este, prin Marian Lupu, unul dintre pretendenţii la fotoliul de şef de stat, ostatică a omului de afaceri Vlad Plahotniuc, care ar fi finanţat campaniile PD-ului în fostele electorale. Se aşteaptă că ecourile acestui scandal să afecteze grav imaginea alianţei înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale programate pentru această toamnă.

Un proiect de lege ce urma să dea startul finanţării partidelor de la buget, dar nu în funcţie de bugetul propriu, ci de numărul de mandate obţinute în Parlament, a fost pus în sertar anul trecut de către actuala legislatură din cauza recesiunii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG