Linkuri accesibilitate

Schimbarea promisă nu e reflectată în percepțiile populației


Doru Petruți (IMAS): există presiune, există telefoane, solicitări de a schimba datele sondajelor.


Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău va prezenta astăzi rezultatele sondajului Barometrul socio-politic realizat în perioada 26 iulie - 12 august. Datele despre intenţiile de vot şi scorurile de credibilitate ale partidelor şi politicienilor nu vor fi făcute publică însă, iar despre refuzul realizatorilor de a publica aceste cifre vom discuta cu managerul general al IMAS Chişinău, Doru Petruţi.

Europa Libera: Domnule Petruţi, iată că astăzi veţi protesta într-un anume fel: aţi decis şi aţi precizat deja că a fost o decizie grea, unica în istoria companiei Dvs., de a nu face publice rezultatele sondajului privind intenţia de vot şi scorurile de credibilitate ale partidelor şi politicienilor… Au fost necazurile pe care le-aţi avut cu ocazia sondajului din aprilie atât de mari încât acest protest original să merite?

Doru Petruți
Doru Petruţi
: Cred că da, suntem îndreptăţiţi să avem punctul ăsta de vedere pentru că lucrurile au ajuns la un punct în care suntem nevoiţi să luăm o poziţie şi de asta vrem s-o facem public...

Europa Liberă: Vă respectăm protestul, dar puteţi să ne spuneţi, barem, dacă rezultatele intenţiei de vot şi ratingul partidelor şi politicienilor presupun surprize spectaculoase?

Doru Petruţi: Sondajul pe care l-a realizat IMAS pe finalul lunii iulie şi începutul lunii august are multe date interesante. Fiind o oră atît de matinală, v-aş propune să începem discuţia cu rezultatele înregistrate pe partea media, pentru că media are o importanţă deosebită legată de comportamentul de vot şi una dintre componente sondajului a vizat desigur televiziunile şi jurnalele din prime time.

Iar aici v-aş da un element de noutate: este de remarcat ascensiunea foarte rapidă în preferinţele telespectatorilor a jurnalului de la Prime – e vorba de primele ştiri. El e pe locul doi-trei în top, după ştirile de la Moldova 1, iar pe locurile doi-trei urmează primele ştirile de la Prime şi Protv Chişinău. Un alt element de noutate al sondajului dat e că s-a încercat realizarea unui top al jurnaliştilor, al comentatorilor şi analiştilor politici şi vă pot da clasamentul. Pe locul întîi e Mircea Surdu de la Moldova 1 care se bucură de o cotă de credibilitate de 33 %. Urmează două figuri foarte cunoscute ale Protv-ului – e vorba despre Angela Gonţa şi Lorena Bogza. Dorin Scobioală de la Prime, care, de asemenea, urcă în top cu o viteză remarcabilă.

Un lucru pe care l-aş remarca din nou este prezenţa în Top 5 a unui ziarist – e vorba de Constantin Tănase – în vreme ce analiştii politici ar ocupa mai degrabă partea a doua a clasamentului cu cote de credibilitate destul de scăzute între 7 şi 10 %.

Sondajul, într-adevăr, a pus accentul pe o diagnoză a actualei guvernări; practic, încheiem un ciclu de trei sondaje începute anul trecut în octombrie – noiembrie, cînd populaţia era foarte, foarte entuziastă şi aşteptările erau foarte mari, după care am văzut în aprilie o prăbuşire a optimismului populaţiei şi, acum, foarte aproape de încheierea mandatului actualei guvernări, am venit cu acest sondaj care, în principiu, spune că schimbarea atît de promisă şi discutată de actuala guvernare nu e reflectată şi în percepţiile populaţiei.

Majoritatea nu întrevede o îmbunătăţire a situaţiei lor economice faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, economia ţării mulţumeşte doar pe 7 % dintre respondenţi. Cu toate acestea, avem 14 % care se consideră totuşi mulţumiţi de nivelul lor de trai. Dar pe majoritatea indicatorilor sociali aş putea spune că avem cote foarte scăzute – cele mai scăzute pe ultimii 5 ani.

Europa Liberă: Aţi dori, după cum aţi şi precizat, ca protestul Dvs., acela de a nu da clasamente cu partidele şi politicienii, să aibă şi un efect benefic, adică să împingă consumatorii de sondaje, jurnaliştii în primul rând, să analizeze şi alte date. Acelea care arată cum judecă societatea o guvernare care - iată – durează de un an de zile… Credeţi că până acum presa şi toţi cei care consumă sondaje a abordat cu mai multă superficialitate diagnoza guvernărilor în favoarea lucrurilor mai spectaculoase, dar mai puţin importante, vorba Dvs., cum ar fi muşchii electorale ai politicienilor şi partidelor? Vedeţi o dificienţă de judecare a acestor diagnoze?

Doru Petruţi: Vedeţi dumneavoastră... politicienii din Moldova se raportează la sondaje doar atunci cînd au nevoie şi cînd rezultatele le sprijină discursul, în rest vedeţi că fiecare, se pare că, deţine sondaje care arată mai „grozav” pentru fiecare partid în parte. E o imposibilitate matematică – sunt doar 100 de procente care pot fi împărţite ca intenţie de vot, iar făcînd suma a celor spuse de politicieni întotdeauna ajungem pe la 180%. E de asemenea un semnal şi un efort comun pe care dorim să-l facem împreună cu mass-media din R. Moldova – pentru că ne aşteptăm ca în perioada următoare să se trateze subiectul ăsta cu o mai mare seriozitate, să pună şi media o presiune pe politicieni – să discute produsul unui sondaj, rezultatele sondajului respectiv şi să se lase la o parte atacurile la persoană şi atacurile la companiile de sondare. Din păcate, în partea asta de lume se vorbeşte foarte puţin despre produs în sine şi foarte mult despre cei care îl realizează. Poziţia noastră este de a nu face jocurile nimănui – IMAS nu va da rezultate care să încurajeze pe unii sau alţii.

Nu ascundem şi o să facem şi lucrul ăsta public – există presiune, există telefoane, există solicitări de a schimba datele sondajelor. Noi o să facem astăzi un prim pas spre performanţă, spre credibilitate, spre o atitudine constructivă – eu cred că mass-media va fi de partea noastră şi sper ca şi politicienii, încet-încet, să înţeleagă că sondajele se folosesc de 70-80 de ani în alte părţi şi că modalitatea în care trebuie să se raporteze la ele nu este aceea de a sparge oglinda în care se reflectă imaginea lor.

Europa Liberă: Aţi afirmat că faceţi parte din tagma oamenilor care nu-şi negociază profesia şi tocmai de asta, probabil, reacţionaţi foarte sensibil la acuzaţiile că aţi fi manipulat datele de sondaj, că aţi fi în simbria unui partid sau altul… Lăsând însă la o parte reacţia considerată fudulă şi agresivă a unor partide sau politicieni faţă de rezultatul muncii instituţiei Dvs., nu puteţi nega totuşi că problema credibilităţii sondajelor există… Poate alţi îşi negociază profesia…

Doru Petruţi
: Nici nu o neg. Şă ştiţi că nici nu neg ceea ce spuneţi dv. Vă spun şi afirm că există solicitări de a modifica datele sondajelor. Vă spun că IMAS are puţini clienţi pe partea asta tocmai pentru că, din punctul meu de vedere, putem negocia preţuri, putem stabili diverse designuri de cercetare, putem fi foarte flexibili... pînă în momentul în care vine negocierea profesiei - aici IMAS-ul a avut întotdeauna un punct foarte clar - iar lucrul ăsta din punctul nostru de vedere nu se negociază.

Europa Liberă: Cât de relevanţi, prin comparaţie, vi se par moldovenii atunci când sunt puşi în faţa unei întrebări? Ştiţi cum se mai ironizează: sondajele sunt credibile, poporul însă deseori este necredibil sau... incredibil chiar….

Doru Petruţi: Aici, da-ţi-mi voie să vin cu un argument tehnic – şi pe piaţa de sondaje ca şi în alte domenii există standarde care sunt destul de diferite, de calitate, de intervievare, de instruirea operatorilor. Apelul nostru pleacă şi în direcţia în care media ar trebui să-şi pună nişte întrebări: cum pot fi nişte sondaje făcute de nişte firme aduse de peste mări şi ţari, care nu au nici un angajat din R. Moldova, cum pot fi mai credibile decît sondajele realizate de companiile din Moldova care au şi experienţa, care au infrastructura necesară?

Europa Liberă: Domnule Petruţi, vă mulţumim mult pentru acest interviu şi vă dorim să nu mai fiţi, măcar astăzi, în postura mesagerului pândit de primejdia de a fi sacrificat pentru veşti posibil proaste ...
XS
SM
MD
LG