In România exista mai multe academii care sug din vistieria statului. Profesorul de la Iași, Alexandru Câlinescu spune mai multe in Jurnalul său de Corespondent.
Nu ştiu cîtă lume a aflat de existenţa în România a mai multor academii, pe lîngă venerabila Academie Română. Printre aceste academii cu certificate în regulă o poziţie proeminentă ocupă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Înfiinţată în 1996, ea are statut, secţii, organisme de conducere, editură – ce mai, tot tacîmul.
Partea dubioasă a chestiunii este că respectiva academie, ca şi celelalte din aceeaşi categorie, sînt academii-căpuşă, sugînd din vistieria statului, adică din punga noastră. Academicienii înşişi au calităţi de vampiri, unii sugînd şi din banii academiei proprii şi din ai Academiei Române, primind adică indemnizaţii lunare din două locuri: membrii titulari 2 milioane de lei, membrii corespondenţi 1.400.000 lei (vechi). Sugînd – scuzaţi repetiţia, dar n-am alt termen – la mai multe oi, academicienii ne arată că au şi darul ubicuităţii, fiind prezenţi (e un fel de a spune: în fapt, fiind absenţi) în mai multe sanctuare de înaltă cultură.
Cum au ajuns reputatele personalităţi în Academia-căpuşă a Oamenilor de Ştiinţă? Greu de spus, căci nebănuite sînt căile Dumnezeului academicienilor de mucava. S-a zvonit de mită, de trafic de influenţă. Dar să nu vorbim cu păcat. În definitiv, valoarea - ca şi mărimea - nu contează. Fapt este că înaltul for e împărţit în trei secţiuni: membri români, membri străini de origine română şi membri străini. Ştim cu toţii că nu e de ici-colo să fii membru, mai ales membru plin, dotat corespunzător, cu vechime, experienţă şi rezultate fecunde în plan ştiinţific.
Preşedinte e dl. Vasile Cândea, de care – o fi poate vina mea – n-am auzit niciodată. Printre membrii de onoare – marele ziarist Ion Cristoiu, fosilele comuniste Mihnea Gheorghiu, Ilie Bădescu (teoreticianul „protocronismului”), Dan Zamfirescu, omul ce plîngea de emoţie cînd îl vedea pe Ceauşescu la televizor. Şi, spre marea lui satisfacţie, plîngea foarte des. Academicienii cu frică de Dumnezeu pot avea blagoslovirea a altor doi membri de onoare, I.P.S. Teodosie, arhiepiscop al Tomisului şi I.P.S. Nifon, arhiepiscop de Tîrgovişte. Masoneria e reprezentată prin Marele Maestru Eugen Radu Chirovici. Printre membrii activi – strălucitul scriitor şi om de teatru Dinu Săraru, autorul capodoperei Nişte ţărani, ajuns, peste noapte, om de ştiinţă, istoricul Răzvan Teodorescu, foarte activ în 1990, cînd minerii au invadat Bucureştiul, generalul de armată deputat Eugen Bădălan, Ecaterina Andronescu, fost ministru PSD al educaţiei. De notat prezenţa lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, bărbat de veche şi nobilă spiţă care însă, cum tot n-a refuzat micile bacşişuri primite ca informator al securităţii, nu-şi face procese de conştiinţă în ce priveşte pluriprezenţa academică.
Despre alţi academicieni, cum ar fi Suzana Geangalău, din Piatra Neamţ, sau Ion Cucui – parcă din Tîrgovişte – n-am niciun fel de informaţii. Nici despre academicienii români din străinătate n-am elemente de identificare; doar, ştiu eu, printre ei e un anume Amoros; să fie cumva Gigi Amoroso, cel cîntat de Dalida? Idem despre membrii străini: remarc o prezenţă exotică, japonezul Yokogaura Izumi, specialist în vulcanologie (căci, nu-i aşa, în România avem vulcani în activitate). În paranteză fie spus, Traian Băsescu, spre cinstea lui, a refuzat recent titlul de membru de onoare; cam tîrziu însă, pentru că tot el i-a dat sediu academiei pe cînd era primar al Capitalei.
Academia tocmai a fost zguduită de o ştire cu efecte dramatice: Ministerul Culturii i-a tăiat bună parte din subvenţia de la stat. Şocaţi şi noi de această năucitoare veste, venim cu o propunere salvatoare: ministerul să taie TOATĂ subvenţia acordată academiei-impostoare şi să o ia la puricat, pentru că va găsi destule motive ca s-o desfiinţeze. Iar noi vom scăpa de tagma academicienilor în variantă nechezol.
