8 septembrie 2009
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Horia Roman Patapievici).
Principiul politic şi soluţia tehnocratică.
Haideţi să încercăm să gîndim împreună doua fapte incontestabile ale vieţii noastre publice. Primul fapt, este un fapt de opinie: este vorba de convingerea, solid instalată în conștiinţa publică că Parlamentul costa prea mult în raport cu ce face, că face haotic şi politicianist ceea ce face şi că este mai degrabă inutil decît util, mai degrabă dăunător decăt folositor. De cîţiva ani încoace, în termeni de neîncredere, Parlamentul reuşeste să coalizeze impotriva sa un coeficient de neîncredere constant, de circa 85 %. În aceiaşi zonă de neîncredere, potrivit barometrelor de opinie se situează şi activitatea guvernului şi, fapt important, instituţia partidelor politice.
Astfel că expresia cea mai lipsită de echivoca politicului, Parlamentul, adică ideea de reprezentare politică a naţiunii şi partidele politice, aducă ideea că societatea trebuie să fie structurată politic prin activitatea unor forme institutionalizate ale opiniilor şi intereselor diferite ale cetăţenilor, ei bine, aceste doua instituţii esenţiale ale oricărei democraţii liberale, Parlamentul şi partidele politice, sunt, de catre opinia publica romaneasca, cele mai prost văzute instituţii ale statului.
Al doilea fapt pe care vă sugerez să îl gîndim, impreuna cu neîncrederea în politic pe care deja am semnalat-o, este formidabila uşurinţă cu care a prins la public ideea că treburile cetăţii ar trebui luate din mîna politicienilor şi încredinţate tehnocraţilor. (...)
Teza pe care vreau să o susţin este că neîncrederea în instituţiile politice ale democraţiilor liberale şi speranţa nemăsurată în mîntuirea prin tehnocraţi sunt feţe ale aceluiaşi proces. In opinia mea, îngrijorător este, fenomenul de respingere implicită a acelui tip de societate bazată pe existenţa politicului. Atunci cînd într-o societate coeficientul de neîncredere în Parlament şi partide politice depăşeşte 85 %, iar salvarea este aşteptată de la unii care, se pretinde, ar avea o ştiinţă sigură a ceea ce trebuie făcut, ştiinţă pe care nu o pot dezbate cu noi, publicul de rînd, deoarece este vorba de certitudini tehnice, de specialitate, ei bine, atunci cînd aşa ceva se întimplă, eu simt că opinia publică a acelei societăţi s-a angajat pe o cale primejdioasă, care poate duce la ruinarea sistemului liberal de guvernare. (...)
Idealul de conducere tehnocratică a societăţii este însă nu doar duşmanul libertăţii, el este şi complet fals. Aceasta, deoarece, indiferent ce ar susţine tagma specialiştilor nu exista ştiinţă certă a societăţii, economiei şi a comportamentelor umane. Stiinta certă din care pretind tehnocraţii că îşi revendică competenţa, acea competenţă cu care vrăjesc minţile concetăţenilor noştri sătui de politică, pu si simplu... nu există. Împăratul, ca de atîtea ori în istorie, este, complet în pielea goală...
