Linkuri accesibilitate

„Guvernul francez trebuie să-şi schimbe politica”


Viviane Reding
Viviane Reding

Comisarul european Vivian Reding condamnă sever politica Franței și expulzările de romi.


Comisia Europeană a criticat în termeni neobişnuit de severi politica Franţei de expulzare a romilor, ameninţând chiar cu consecinţe legale. Avertismentul, pentru moment, a rămas fără ecou: marţi, un avion a plecat de la Marseille la Bucureşti, cu 69 de romi la bord. Toţi au primit 300 de euro de persoană şi 100 de copil, pentru această repatriere „voluntară”. Mai multe de la Ileana Giurchescu
:

Comisarul european pentru justiţie Vivian Reding a declarat că ceea face guvernul francez este „o ruşine”. Sunt şocată, a continuat Reding la o conferinţă de presă, marţi, la Bruxelles, de faptul că după toate aparenţele un stat membru al Uniunii Europene expulzează cetăţenii altui stat membru, numai pe criterii etnice”. În acest context, doamna Reding şi-a exprimat şi indignarea că după toate aparenţele, Comisiei Europene i-a fost ascuns adevărul.

Scandalul a fost provocat de publicarea, la sfârşitul săptămânii, a unei circulare a ministerului de interne francez, din 5 august, în care poliţia este îndemnată să dizolve taberele ilegale, mai ales cele ridicate de romi.
Or, luni încă, la Bruxelles, Vivian Reding s-a întâlnit cu miniştrii francezi de interne şi al afacerilor europene, care au asigurat-o că deportarea romilor respectă principiile de bază ale Uniunii: nu este o strategie îndreptată împotriva unui grup etnic şi fiecare caz este analizat individual.

Vivian Reding a cerut acum Comisiei europene să examineze cazul în regim de urgenţă pentru că „nu ne putem mulţumi cu declaraţii, guvernul francez trebuie să-şi schimbe politica”. Se aşteaptă o decizie în circa două săptămâni, timp în care Franţa va avea răgaz să se justifice, respectiv să modifice strategia de evacuare a romilor.

Se pare că ministerul de interne a şi făcut-o, potrivit agenţiei Associated Press, dând o nouă directivă despre dizolvarea taberelor ilegale, fără nici o referire directă la romi. În cel mai rău caz, s-ar putea ca Franţa să fie amendată, deşi la Bruxelles este puţină lume care crede că una din marile forţe europene va fi sancţionată.
„Ceea ce nu va face mai puţin discriminatorie politica autorităţilor franceze faţă de romi” a declarat Stephan Magendre agenţiei AP. Magendre conduce o organizaţie neguvernamentală din Franţa care apără drepturile imigranţilor.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG