După referendumul eşuat, apropierea alegerilor anticipate impune o rapidă corecţie de atitudine şi o reconsiderare de strategie pentru partidele Alianţei, dacă acestea mai speră să guverneze şi în următorii 4 ani. E nevoie, la început, de o decizie clară cu privire la organizarea scrutinului. Se vehiculează mai multe date: 14, 21, 28 noiembrie. Sunt invocate motive constituţionale – 2 luni din momentul dizolvării parlamentului –, dar şi altele, de-a dreptul puerile, cum ar fi hramul nu ştiu căror localităţi, sau motive cu tentă mistică, de pildă, poziţia nefavorabilă a astrelor. Alianţa îşi perpetuează una din marile sale slăbiciuni, şi anume: incapacitatea de comunicare, divergenţele interne, etalate la scenă deschisă. Iar aceste divergenţe se vor accentua odată ce liderii Alianţei au hotărât să meargă în alegeri pe liste separate. Or, dacă fiecare partid din Coaliţie ţinteşte un electorat specific, apropiat ca viziune şi valori, cele mai mari deziluzii ar putea avea Partidul Democrat. Ratarea referendumului nu are cum să ajute formaţiunea lui Marian Lupu să absoarbă sufragii din bazinul electoral comunist, dimpotrivă.
De altfel, există zone considerate aprioric, în mod greşit, lipsite de relevanţă electorală şi lăsate pradă forţelor pro-moscovite. Alianţa nu a pătruns mai deloc în mediul alegătorilor rusofoni de la oraşe. Nici un partid de la guvernare nu s-a gândit să lege contacte, să „înfigă” nişte steguleţe tricolore în „marea” de roşu comunist care scaldă autonomia găgăuzilor. Mai rău, Alianţa şi-a neglijat propriul electorat fidel, tineretul – germenele schimbării. Şi consecinţele s-au văzut: mulţi tineri nu au ieşit la referendum. Situaţia se va agrava şi mai mult, dacă măcar pe ultimii metri puterea nu va manifesta voinţă cu privire la tranşarea dosarului „7 aprilie”. Mai ales că a demonstra, în justiţie, implicarea guvernării Voronin în instrumentarea diversiunilor şi a crimelor de-acum un an înseamnă a reduce simţitor şansele electorale ale comuniştilor.
Tot în zona criteriilor morale se situează relaţia cu diaspora. Deschiderea mai multor secţii de vot pe 5 septembrie s-a dovedit inutilă, în situaţia în care a lipsit o comunicare eficientă cu moldovenii din străinătate. Ei nu mai votează Alianţa în mod necondiţionat. Oamenii aşteaptă fapte, nu vorbe. „Sunteţi la guvernare, faceţi ceva, nu ne mai trataţi cu promisiuni şi justificări ale neputinţei voastre!”, spun oamenii.
Marea problemă însă rămâne grosul populaţiei românofone din Moldova: dacă ai câştigat-o de partea ta, nici un „scenariu malefic”, intern sau extern, nu va mai reuşi să deturneze mersul normal al lucrurilor. Degeaba se laudă Alianţa că aduce bani din Occident, dacă de aceste infuzii de capital, după alegeri, ar putea profita comuniştii, exact ca în 2001. Alianţa ar trebui să asigure mai multă asistenţă socială pentru categoriile vulnerabile: pensionari, bugetari, medici, pedagogi. Dacă nu se va puncta decisiv la acest capitol, mai ales în contextul scumpirilor de azi la unele alimente de bază, demersul electoral al Alianţei va fi unul demagogic şi sterp. Suplimentarea veniturilor populaţiei nu va fi deloc un gest populist, aşa cum se spunea, pe bună dreptate, în cazul guvernării comuniste care nu avea nimic de oferit ţării, ci va fi o acţiune justificată şi politic, şi economic. Soarta democraţiei în Moldova depinde de mărirea pensiilor. Sună cam cinic, dar acesta e adevărul.
Şi o ultimă remarcă. Nu contează numele politicienilor care vor conduce mâine acest stat, contează ca Republica Moldova să continue reformele democratice şi după alegeri. Este ceea ce n-ar trebui să uite actualii guvernanţi. În politică dragostea e scurtă.
