Braderiile, un fel de talciocuri stradale, au loc de două ori pe an, în toate cartierele mari din Bruxelles. Primăvara, în aprilie, și toamna, în septembire, se închid străzile. De duminică dimineața pînă seara, lumea scoate ce are de scos în fața casei. Lucrurile sînt aranjate pe mese lungi și au prețuri scrise de mînă. Restaurantele deschid mese pe trotuar iar grupurile rock din cartier răgușesc vreme de o zi. Totul e ieftin și util. Hainele nu trec de cîțiva euro și coboară pînă la 50 de eurocenți, mai ales spre închidere.
Braderiile sînt o expoziție de nimicuri amestecate cu mărfuri foarte necesare: cărucioare de copii, bicilete, mașini de spălat sau mobilă ușoară. Însă, din loc în loc, apar așezate cuminte pe tarabe, lucruri tulburătoare. O agendă din 1923, cu înemenări îngijite care spun cînd a fost plătit gazul și cît trebuie pus deoparte pentru cheltuielile cu copiii. Ceva mai încolo, un splendid album foto, cu nunți și ofițeri, botezuri și vacanțe la mare. Pe o altă masă, colecții.pachet de invitații, scrisori, chitanțe și volume de amintiri foto cu absolvenți universitari, pompieri, coruri locale, asociații de alpiniști toate din jurul anilor 1900.
Se vinde trecutul? Da, pentru că e berechet. Lecția pentru vizitatorul estic e clară: nimic nu a întrerupt sau distrus viața familiilor burgheze belgiene în ultima sută și ceva de ani. Războaiele și sărăcia au lucrat dar n-au reușit să rupă continuitatea pe care stă viața urbană. De la marile orașe, la cartiere, străzi și familii toată lumea a rămas cumva pe loc, și-a păstrat memoria și numele. De aici, o încredere care lipsește așezărilor și oamenilor împovărați ai estului.
Braderiile sînt o expoziție de nimicuri amestecate cu mărfuri foarte necesare: cărucioare de copii, bicilete, mașini de spălat sau mobilă ușoară. Însă, din loc în loc, apar așezate cuminte pe tarabe, lucruri tulburătoare. O agendă din 1923, cu înemenări îngijite care spun cînd a fost plătit gazul și cît trebuie pus deoparte pentru cheltuielile cu copiii. Ceva mai încolo, un splendid album foto, cu nunți și ofițeri, botezuri și vacanțe la mare. Pe o altă masă, colecții.pachet de invitații, scrisori, chitanțe și volume de amintiri foto cu absolvenți universitari, pompieri, coruri locale, asociații de alpiniști toate din jurul anilor 1900.
Se vinde trecutul? Da, pentru că e berechet. Lecția pentru vizitatorul estic e clară: nimic nu a întrerupt sau distrus viața familiilor burgheze belgiene în ultima sută și ceva de ani. Războaiele și sărăcia au lucrat dar n-au reușit să rupă continuitatea pe care stă viața urbană. De la marile orașe, la cartiere, străzi și familii toată lumea a rămas cumva pe loc, și-a păstrat memoria și numele. De aici, o încredere care lipsește așezărilor și oamenilor împovărați ai estului.
