Linkuri accesibilitate

Proteste ale profesorilor din toată România


Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Un raport al președinției spune negru pe alb că salariile din educație sunt cu 38% mai mici decât ar trebui să fie.

In Romania se vorbeste mai putin de starea educatiei si mai mult de salariile cadrelor didactice. Dascalii sint nemultumiti ca salariile lor sint sub 300 de
euro pe luna, iar la protestele de astazi au venit din toata tara in jur de opt mii de profesori si invatatori. Pe de alta parte un raport facut de o comisie
prezidentiala scoate la iveala prestatia slaba a cadrelor didactice, unul dintre exemplele acestui document arata, de pilda, ca trei sferturi dintre elevii clasei a opta spun ca profesorii le dicteaza la majoritatea materiilor. Raportul ajunge de fapt la concluzia ca invatamintul romanesc este ineficient, nerelevant in raport cu economia si viitorul societatii si inechitabil in special in ceea ce-i priveste pe copiii care provin din mediul rural.

Pe de alta parte dascalii romani au motive intemeiate sa fie nemultumiti, fiindca in 2008, parlamentul a adoptat o lege prin care salariile lor urmau sa
creasca cu 50 la suta, insa aceasta lege nu a mai fost pusa in aplicare niciodata, din cauza crizei economice pe care o traverseaza tara. Practic lefurile cadrelor didactice nu numai ca nu au crescut, ba mai mult au scazut cu 25 la suta, in vreme ce numarul posturilor din invatamint au fost la rindul lor reduse.

Educatia romaneasca nu a putut fi reformata in ultimii 20 de ani, iar infrastructura este deficitara: potrivit statisticilor in fiecare zi dispar doua scoli. Din 1989 pina acum s-au inchis peste 1000 de scoli, dar prin comparatie, s-au construit peste 4000 de biserici. Conform datelor doar 40% dintre tinerii intre 15 si 24 de ani participa la vreo forma de invatamant, curriculumul actual are o relevanta scazuta pentru viata de adult si pentru piata muncii, scoala ofera doar informatii si nu competente, sistemul de invatamant este subfinantat si salariile din domeniu nu sunt suficiente pentru a atrage profesori buni in sistem.

Raportul presedintiei romane spune negru pe alb ca salariile din educatie sunt cu 38% mai mici decat ar trebui sa fie. Altfel spus protestele cadrelor didactice sint intemeiate, insa revendicarile lor nu au nici o sansa sa fie rezolvate cita vreme Romania ramine in recesiune.
XS
SM
MD
LG