Diaspora este un termen din limba greaca, care s-ar traduce prin „imprastiere sau insamantare”. Diaspora ii desemneaza pe membrii unei etnii care traiesc in strainatate. Initial, termenul le-a fost aplicat evreilor, natiunea exilata prin excelenta, inca din antichitate. In timpurile moderne, a fost folosit pentru prima oara in limba engleza, in sec. al 19-lea, cu referire la emigrarea in masa a irlandezilor dupa foametea ce mare. Pe atunci, termenul isi avea inca intreaga sa forta biblica si era folosit mai degraba ca o metafora. Astazi, termenul s-a banalizat, si-a pierdut forta si desemneaza orice grup etnic care traieste in strainatate: diaspora pakistaneza, chineza, romaneasca, moldoveneasca, samd.
Nu exista desigur nimic comun intre aceste diaspore, dintre care unele functioneaza inca intr-o maniera traditionala. Unele dispore isi transporta in noua patrie obiceiurile stramosesti, cee ce duce deseori la conflicte si la situatii de inadaptabilitate. In multe comunitati asiatice si musulmane stabilite in Occident, de pilda, casatoriile se practica inca intr-o maniera strict endogama, in interiorul aceluiasi grup. Tot asa, in anumite comunitati solidaritatea interna este foarte activa si eficace, fiind chiar o regula, spre deosebire de ceea ce se petrece in diasporele de origine europeana.
Prin partile noastre, foarte importante au fost diasporele caucaziene, incurajate atit de imperiul otoman, cit si de cel tarist: diaspora armeneasca de pilda, sau cea cercheza.
Chiar daca modelul clasic al diasporei ramane cel evreiesc, o oarecare justificare exista in tendinta de a privi fenomenul diasporei dintr-o perspectiva istorica. La urma urmei, se poate spune ca intreaga conditie umana este o stare de diaspora, si asta atit din perspectiva stiintifica: ipoteza in care intreaga omenire s-a extins pe planeta plecind dintr-un focar african – teoria “Out of Africa”-, dar si din perspectiva religioasa, in masura in care toti oamenii descind dintr-o pereche gonita din Paradis si condamnata la vesnica pribegie.
Nu exista desigur nimic comun intre aceste diaspore, dintre care unele functioneaza inca intr-o maniera traditionala. Unele dispore isi transporta in noua patrie obiceiurile stramosesti, cee ce duce deseori la conflicte si la situatii de inadaptabilitate. In multe comunitati asiatice si musulmane stabilite in Occident, de pilda, casatoriile se practica inca intr-o maniera strict endogama, in interiorul aceluiasi grup. Tot asa, in anumite comunitati solidaritatea interna este foarte activa si eficace, fiind chiar o regula, spre deosebire de ceea ce se petrece in diasporele de origine europeana.
Prin partile noastre, foarte importante au fost diasporele caucaziene, incurajate atit de imperiul otoman, cit si de cel tarist: diaspora armeneasca de pilda, sau cea cercheza.
Chiar daca modelul clasic al diasporei ramane cel evreiesc, o oarecare justificare exista in tendinta de a privi fenomenul diasporei dintr-o perspectiva istorica. La urma urmei, se poate spune ca intreaga conditie umana este o stare de diaspora, si asta atit din perspectiva stiintifica: ipoteza in care intreaga omenire s-a extins pe planeta plecind dintr-un focar african – teoria “Out of Africa”-, dar si din perspectiva religioasa, in masura in care toti oamenii descind dintr-o pereche gonita din Paradis si condamnata la vesnica pribegie.
