21 octombrie 2000
Editorial săptămînal.
de Nestor Ratesh
Logica și ilogica unei strategii electorale.
O campanie electorala presupune, fără îndoială dispute politice aprige între partide şi candidaţi, insinuări şi acuzatii reciproce, curse întinse adversarilor, eventual chiar unele trucuri murdare, dezonorante. Toate, incluse în logica unei strategii electorale coerente. Este, în mare, ce se întimplă acum în arena politică romanească. Mirarea apare atunci cînd unele lucruri nu le mai poţi atribui unei desfăşurări logice a campaniei. Si, în aceasta categorie mi se pare a fi transformarea Partidului Democrat şi a Partidului Naţional Liberal în criticii cei mai acerbi ai guvernului actual, chiar în timp ce ocupă cele maim multe posturi ministeriale în acest guvern.
Sigur, partidele coaliţiei guvernamentale merg separat la alegeri şi au candidaţi proprii la prezidenţiale ceea ce le transformă în adversari. Polemicele, apar deci, inevitabile. Ar putea fi eventual de înţeles şi încercarea partidelor de a se înfăţişa în ochii alegatorilor în culori atrăgătoare, minimalizînd rolul lor în neîmplinirile guvernării din ultimii 4 ani. Dar ce par să îşi propună cele două partide menţionate este o tumbă imposibilă şi anume să se detaşeze complet de o guvernare percepută ca nereuşită din care au făcut totuşi parte pe tot parcursul acestei legislaturi, reprezentanţii lor ocupînd portofolii ministeriale plasate, cel mai adesea în domenii esenţiale ca economia, finanţele, justiţia sau externele. Ele aruncă vina pentru toate eşecurile asupra PNŢCD-ului, care, deşi a dat premieri în primii trei ani, a controlat puţine ministere cheie.
A spera să ai succes în aceasta stratagemă stîngace de a te lepăda de un guvern în care ai avut un rol fundamental înseamnă a conta pe ignoranţa totală a electoratului romanesc. Stratagema arată cu atăt mai ciudată cu cît ne-am fi aşteptat ca PNL-ul şi PD-ul să încerce să profite electoral de prima creştere economică înregistrată în decurs e mai mulţi ani şi de alte indicii promiţătoare ce ar putea să schimbe, într-o măsură modul în care alegătorii privesc actuala guvernare. În plus, un pic de clar viziune, le-ar aminti că, după toate probabilităţile va fi nevoie de un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pentru a-l desemna pe şeful statului.
Decibelii polemicilor actuale ar putea compromite orice coalizare a forţelor politice aflate acum la guvernare în jurul candidatului ce ar proveni, probabil din rîndurile lor în înfruntarea cu candidatul opozitiei. Judecînd după turnura pe care au luat-o săptămîna aceasta polemicele electorale s-ar putea ca obiective programatice comune, cum ar fi privatizarea să fie compromise grav. Atacurile contra FPS-ului pornite în multe cazuri din impulsuri electorale s-au combinat cu evenimente nelegate de campania electorală pentru a lovi sever în chiar ideea privatizării.
Auzim şi citim, înfaţişîndu-se privatizarea ca un pîrjol, se susţine insistent părerea că privatizarea ar fi poate indicată în cazul întreprinderilor neperformante dar e „jaf” cînd se aplică unor întreprinderi de stat care merg momentan bine. Ne amintim că speranţa majorităţii romanilor exprimată la urne cu 4 ani în urmă era ca puterea aleasă atunci să facă, în fine, reforma. Inclusiv, şi mai ales, privatizarea. Acum, cînd a făcut destul de mult în aceasta privinţă şi a privatizat destul de mult, mai bine sau mai rău, este incriminată public în tonurile cele mai violente şi adesea din interiorul ei.
Acesta este un avertisment în plus că bătăliile electorale, privite adesea ca desfăşurări temporare ale căror consecinţe pot fi uşor îndepărtate după alegeri sunt în măsură să producă daune stăruitoare şi severe dacă nu sunt controlate şi dozate cu grijă.
