„Presa în campaniile electorale” - acesta este subiectul, pe care îl vom discuta în ediţia de astăzi. Şi vom porni de la premiza, că în acest an Comisia Electorală Centrală a slobozit frâiele pentru presa audiovizuală, în special, contrar recomandărilor mult mai rigide ale Consiliului Coorodonator al Audiovizualului, pentru ca prezenţa concurenţilor electorali în emisiuni să fie mai puţin formalizată, iar alegătorii să vadă cât mai multe virtuţi şi, eventual, cusururi şi nu doar capacitatea lor de a răspunde contra cronometru la întrebări provocatoare în timpul dezbaterilor. Numai că mai puţină rigoare comportă şi riscuri. Pentru că politicienii aşa sunt construiţi. Ei profită de interesul presei ca să umple ştirile cu feţele lor şi, eventual, cu bunele lor intenţii. În consecinţă, în loc de parteneriat se produce o relaţie de complicitate la umflat baloane de săpun, cum spune un coleg de-al nostru, care şi-a pus canon să nu se uite la televizor până pe 29 noiembrie.
*
Europa Liberă: Aşadar, oaspeţii mei de astăzi sunt directoarea Centrului de Jurnalism Independent de la Bucureşti, Ioana Avădani, şi Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Ondependente. Discutăm despre rolul presei într-o campanie electorală şi riscul de participaţiune la vândut gogoşi, cum se spune în jargonul politicienilor.
- Cum puteţi Dumneavoastră, presa Dumneavoastră, mentorii presei Dumneavoastră, teoreticienii presei să feriţi presa de acest rol ingrat şi de culpabilitatea asta, care devine tot mai vizibilă, pe măsură ce ia turaţii campania electorală? Doamna Ioana Avădani.
Pentru noi nu este neapărat o foarte mare surpriză, deoarece lucrurile erau vizibile deja de mult timp. Nici domnul Vântu nu făcuse vreun secret din modul în care îşi concepea politica editorială. Este, însă, un duş rece să vezi aşa, negru pe alb, cum un patron de media spune: voi o să scrieţi ce vreau eu, nu ce vreţi voi. Din punctul acesta de vedere, atunci când ai astfel de presiuni, de-acum de fapt nici nu mai sunt presiuni, sunt nişte comenzi foarte clare date în vileag, a te mai gândi că o mai faci şi de bună voie în campanie electorală, mi se pare un pic prea mult. Nu ştiu cum se poate rezolva această situaţie, altfel decât prin dorinţa jurnalistului de a spune: gata, până aici.”
Europa Liberă: Asta ar însemna să abandoneze meseria, doamnă Avădani.
Ioana Avadani: „Nu, asta ar însemna să-i spui şi patronului tău, şi „stăpânului”, care poate să fie de factură economică, sau de factură politică: regulile jurnalistului sunt astea. Regulile jurnalismului sunt astea. Jurnalismul se face în interes public.”
Europa Liberă: Domnule Macovei, dar noi, care suntem în campanie, putem să ne permitem luxul ăsta? Când, de fapt, furnizorii de informaţii şi de evenimente sunt concurenţii electorali. Şi noi nu facem decât să mergem cu făraşul, pardon, şi să adunăm toate astea.
Petru Macovei: „Bineînţeles, că în ce priveşte presa din Republica Moldova duşurile reci încă urmează. Deşi am impresia, că iată-iată. Sunt indicii, care arată foarte clar că economicul, care tot timpul a avut un cuvânt foarte greu de spus în anumite structuri mediatice, devine tot mai influent şi mai influent şi încearcă să dirijeze la modul direct politica editorială. Şi aici vreau să vă amintesc exemplul unui post de televiziune cu acoperire naţională de la Chişinău, care aproape nonstop face campanie de imagine pentru un om de afaceri prosper de aici, care ar avea anumite interferenţe pe segmentul politic.
În contextul amintit de Ioana Avădani, chiar azi am avut o discuţie cu o jurnalistă de la o structură mediatică, afiliată Partidului Comuniştilor, şi am întrebat-o la modul direct: de ce stai să lucrezi acolo, când nu ai libertatea să spui adevărul? Şi răspunsul oarecum m-a lăsat tablou, pentru că mi-a spus, că nu are această libertate de a alege. În situaţia în care în ţara noastră foarte multe structuri mediatice, până la urmă, sunt controlate direct sau indirect de anumite structuri politice, un jurnalist bun în Republica Moldova, bănuiesc şi în România, are foarte puţin spaţiu de manevră. Sunt puţine instituţii mediatice în care el se poate manifesta ca un jurnalist responsabil, care respectă normele deontologice şi de conduită profesională.”
Europa Liberă: Dar situaţia în care se află jurnaliştii de la Chişinău, dar şi de la Bucureşti, din când în când, dacă ei i-ar boicota pe politicieni? Nu i-ar mai chema la talk-show-uri, la dezbateri nu se poate, că asta e obligaţie, dar talk-show-uri, nu i-ar băga în seamă cu conferinţele lor de presă. Ar fi posibil aşa ceva? Nu ne-ar lua în furci telespectatorii, doamna Avădani?
Ioana Avădani: „Este o întrebare foarte pertinentă. Există o linie de diferenţiere, care ar trebui să fie foarte clară oricărui jurnalist – cea între ştire şi propagandă. Evident, jurnalismul, cum spuneam, se face în interes public. Interesul profesional al jurnalistului este acela de a transmite ştiri şi informaţii publicului, pentru care lucrează. Pe de altă parte probabil cunoaşteţi celebra butadă – ce este o ştire? O ştire este ceea ce spune jurnalistul, că este ştire. Mă tem, însă, că la un moment dat din dorinţa noastră de a acoperi, o dorinţă de altfel legitimă, de a acoperi tot spectrul activităţii sociale, politice, economice din societatea noastră, începem să facem ştiri şi din evenimente, sau din întâmplări, care nu aduc nimic ca noutate, ca informaţie. Dacă un candidat face conferinţă de presă în fiecare zi a săptămânii, spunând doar cât de bun, cât de harnic este el şi cât de bine o să ne fie, sau o să vă fie Dumneavoastră, că mecanismele sunt aceleaşi, cu el la putere, nu cred că ar trebui să ne simţim obligaţi să dăm ştire de pe aşa ceva. Ştirea înseamnă acel material jurnalistic, care îi aduce publicului un dram de cunoaştere în plus.”
Petru Macovei: „Domnul Botnaru întreba ce s-ar întâmpla, dacă la un moment dat jurnaliştii nu ar mai reflecta acele evenimente, sau ceea ce cred politicienii că sunt evenimente.”
Europa Liberă: Sau pseudo-evenimente.
Petru Macovei: „Eu sunt absolut convins, că nu se învârte lumea în jurul politicienilor. Iar referendumul constituţional din 5 septembrie din Republica Moldova a demonstrat acest lucru fără drept de apel – oamenii au cu totul alte percepţii decât cred politicienii, că au aceşti alegători. De aceea, sunt convins, că dacă la un moment dat presa ar înceta să le dea atâta atenţie politicienilor, lucrul acesta ar fi foarte benefic, în primul rând, pentru cetăţeni. Pentru că s-ar orienta presa spre interesul cetăţeanului. În al doilea rând, ar fi benefic şi pentru media, pentru că ar vedea, ceea ce spunea şi Ioana Avădani, interesul public, care nu se învârte, repet, în jurul politicienilor şi în jurul acelor conferinţe de presă, la care, aşa cum spuneaţi, politicienii ne spun cât de harnici sunt ei în fiecare zi. Întrebarea, care apare este: când muncesc ei, dacă toată ziua ţin conferinţe de presă, sau apar la talk-show-uri?”
Europa Liberă: Domnule Macovei, dar e un cerc vicios. De exemplu, dacă cineva din breaslă ar îndrăzni să-i spună lui Mihai Ghimpu, de exemplu, că dacă CNN-ul îi alocă lui Barack Obama 45 de secunde, cred că ar fi mult prea suficient şi pentru Ghimpu să aibă maximum un minut. Atunci acest jurnalist, acest post de radio, acest post de televiziune ar fi o cioară albă, pentru că toţi ceilalţi îi alocă cinci minute şi.
Petru Macovei: „Ar fi. Şi cu siguranţă ar încăpea într-o listă „neagră” a politicianului care, iată, este discriminat în sensul în care aţi amintit Dumneavoastră. Şi asta se întâmplă tocmai pentru faptul, că politicienii, la fel ca şi jurnaliştii, au tendinţa să eticheteze oamenii. Dacă un jurnalist nu reflectă aşa cum crede politicianul, că ar trebui s-o facă, pentru că toată lumea se pricepe la noi nu doar în fotbal, ci şi în materie de scriere a ştirilor, atunci cu siguranţă acest jurnalist devine servitor al nu ştiu cărui partid, care este, din întâmplare, oponent al respectivului candidat. La fel fac şi politicienii şi jurnaliştii. Din păcate, asta este o dovadă a lipsei de cultură democratică în ţara noastră, care nu ştiu, când o s-o mai acumulăm.”
Europa Liberă: Dar mai întâi de toate se ridică problema solidarităţii breslei, nu, doamna Avădani?
Ioana Avădani: „Elementul fundamental al aceste solidarităţi ar trebui să fie standardele profesionale comune. Spuneaţi Dumneavoastră, că dacă unul o să dea un minut de ştire, ceilalţi ar da cinci minute. Poate că soluţia, recunosc idealistă în momentul ăsta, poate că e nevoie de câţiva zeci de ani buni ca să ajungem la ea, ar fi ca jurnaliştii să-şi negocieze între ei propriile standarde profesionale şi să decidă ei ce este ştire şi ce nu este ştire. Evident, întotdeauna vor exista oameni, care vor face „jurnalism” din alte raţiuni, decât interesul public.
Pe de altă parte, eu cred cu tărie, că publicul şi electoratul, care în campania electorală, iată, se şi suprapun, au o anumită înţelepciune, au un anumit bun simţ, îşi formează opiniile politice, opiniile, simpatiile electorale pe altceva decât doar pe campania electorală din presă. Aceasta este o greşeală, pe care o fac în general politicienii. Ei consideră, că dacă apar la televizor, de îndată vor câştiga inimile tuturor şi voturile lor în consecinţă. Or, lucrurile nu stau aşa. Omul ştie când o duce prost. Şi ştie foarte clar de ce o duce prost. Degeaba îi spui la televizor, că o duce bine, asta voiam să spun.”
Europa Liberă: Doamna Avădani, dar să ne potrivim noi, jurnaliştii ceasurile, sau să convenim asupra a ceea ce este ştire, e bine s-o facem undeva într-o sală închisă, într-un sindicat? Sau în văzul publicului, care trebuie să ne judece?
Ioana Avădani: „Există un timp pentru orice. Prima negociere este cea în interiorul profesiei, după care este absolut obligatoriu, ca publicului să i se spună în ce constă jurnalismul bun. Şi în Moldova, ca şi în România, publicul este needucat. Şi-a format gustul în materie de mass media după ce a văzut, după lucrurile la care a fost expus. De aceea are un succes atât de mare la noi, de exemplu, jurnalismul de tip tabloid. De aceea are un succes, sau a avut un succes mare, dar care a obosit în timp publicul formatul acesta de dezbateri, în care vorbim ore în şir despre chestiuni şi ipoteze. Am ajuns deja la nişte situaţii absolut absurde, din punct de vedere jurnalistic, de genul: bine, lucrurile nu s-au întâmplat aşa, dar dacă s-ar fi întămplat aşa, care este părerea Dumneavoastră? Deci, am început să comentăm situaţii ipotetice. Oamenii s-au plictisit şi dacă ne uităm la cifrele de audienţă din România, o să vedem, că acest gen de materiale jurnalistice scade în atenţia publicului. Pe termen lung un canal de televiziune, un ziar, care se complace în acest jurnalism de genul, ce ar fi fost, dacă... va pierde.”
Europa Liberă: Domnule Macovei, se consideră, că în Republica Moldova presa este „subdezvoltată” în comparaţie cu presa bucureşteană în materie de can-canuri şi tabloidizare, cum a zis doamna Avădani, fiind un avantaj, în opinia unora, sau un dezavantaj, în opinia celor care vor să câştige bani imediat. Avem şanse să nu intrăm în faza asta? Să o ocolim?
Petru Macovei: „Nu, n-avem nici o şansă. Că am şi început să intrăm. Am intrat, practic, în această etapă de cancanizare a presei. Şi „bunele practici”, tocmai foarte indicate în acest caz, pentru că sunt practici proaste, de fapt, au şi fost preluate de anumite structuri media din ţara noastră, care, ca şi la Bucureşti, încep să dezbată ore în şir nişte nimicuri, care nu aduc nici un plus de informaţie pentru cetăţean, nu-l face să perceapă mai bine realităţile şi să înţeleagă de ce se întâmplă anumite lucruri, de ce în guvernare se adoptă nişte decizii şi ce ar trebui să facă guvernarea pentru ca lucrurile să meargă mai bine în ţara noastră. Aş vrea să revin, însă, la ce aţi pomenit Dumneavoastră anterior, la solidaritate.
Sunt absolut convins, că în momentul în care va exista cât de puţină rezistenţă din partea presei jurnalistice, care a capitulat, am impresia, în faţa politicienilor în Republica Moldova, sau cea mai mare parte a presei a capitulat şi acceptă regulile de joc, pe care le impun politicienii, în general, uneori în campania electorală cu mare stricteţe, dăunează foarte mult presei. Şi cu siguranţă vom avea de plătit nişte poliţe în timp, aşa cum se întâmplă şi în România. Sunt convins, că politicienii manipulează presa, pentru ca presa, la rândul ei, să manipuleze cetăţenii. Ar trebui să spargem acest cerc vicios, iar dacă ar exista o rezistenţă la nivelul jurnaliştilor, nu al editorilor, pentru că nu cred că putem să contăm pe, dacă vreţi chiar, buna cuviinţă a acestora. Or, marea majoritate a editorilor sunt oameni interpuşi, oameni care sunt plătiţi de cei care au interes politic sau economic şi atunci ei cu siguranţă nu vor fi în aceeaşi tabără cu jurnaliştii. Dacă jurnaliştii simpli, reporterii, vor protesta, fie şi prin intermediul unui sindicat, ne lipseşte foarte mult acest sindicat, cu siguranţă lucrurile ar putea să se schimbe spre bine.”
Europa Liberă: Dacă pornim de la premiza, totuşi, că jurnaliştii nu acţionează aşa cum le spune Sorin Ovidiu Vântu, sau alt patron de presă, şi ei cât de cât se conduc de deontologie, adresându-mă la această situaţie, vreau să vă întreb, cum ar fi să procedeze un asemenea jurnalist, atunci când este îndemnat să aleagă între bine şi rău? Or, binele fiind de o anumită culoare şi răul de o anumită culoare. Vorbesc despre părtinire, sau despre alegerea pe care trebuie s-o facă un jurnalist chiar în campanie. Cineva dădea aşa un exemplu: oare poţi rămâne echidistant şi obiectiv, atunci când ţi se propune să alegi între Hristos şi Iuda? Or, în diferite tabere politice, vedem jurnalişti, care cu bună ştiinţă, sau cu bună credinţă, cred că au ales partea lui Hristos. Ce facem în această situaţie, doamnă Avădani?
Ioana Avădani: „Cred, că în momentul în care alegi, ca să păstrăm metafora, partea lui Hristos, nu te mai numeşti jurnalist. Te numeşti apostol. Şi aici este o încălcare a statutului. Jurnalistul nu trebuie să decidă, care este Hristosul şi care este Iuda, jurnalistul trebuie doar să relateze faptele, aşa cum se întâmplă ele. Cel puţin în zona de ştiri. Nimeni nu-i neagă jurnalistului dreptul de a avea o opinie, nimeni nu-i neagă jurnalistului dreptul de a avea o opinie electorală. Şi cu atât mai puţin dreptul de a şi-o exprima. Ceea ce deranjează, şi am văzut lucrul acesta şi la noi, ca şi la Dumneavoastră, este amestecul de informaţie cu opinie. Modul, în care simpatiile mele îmi dictează cum să selectez informaţia şi cum să dau informaţia. Dacă am avea relatările „făcute” la rece: s-a întâmplat asta şi asta, X a spus asta, Hristos a spus asta, Iuda a spus asta, lucrurile s-ar muta către decizia consumatorului de media, către decizia alegătorului. Din păcate, există foarte multă opinie, foarte multă zonă editorializată în relatările privind zona politică, în general, în campania electorală cu atât mai mult, astfel că jurnalistul vede deja Iuda şi Hristosul, ştie unde este binele, ştie unde este răul şi decide în numele alegătorului. Cred, că aici este greşeala.”
Petru Macovei: „Aş vrea aici să completez ce a spus colega de la Bucureşti, cu exemple din Republica Moldova. Am avut o întreagă dezbatere la o conferinţă de presă, în cadrul căreia am prezentat primul raport de monitorizare a comportamentului mass media în acest început de campanie electorală. Ziceam că am avut o dezbatere pe problema – ar trebui sau n-ar trebui presa să militeze pentru ceva, pentru că unii colegi de la Chişinău deja au încercat să inoculeze ideea că presa nu neapărat ar trebui să fie obiectivă şi echidistantă, cât ar trebui să fie una militantă. Bun, trecând peste faptul că această idee mi se pare total incorectă, presa trebuie să informeze şi nu să militeze pentru ceva. Iar unele structuri de presă de la noi s-au angrenat foarte mult în această dorinţă de a milita pentru o cauză, care lor li se pare una nobilă şi bună, cum ar fi, nu ştiu, campanii antimafie, sau alte campanii de acest fel.
Presa trebuie să informeze, aşa cum a spus şi Ioana – ştirile sunt sacre. Iar, bineînţeles, oamenii îşi pot da cu părerea în locurile special indicate pentru acest lucru, în emisiunile de opinii. Din păcate, la noi şi buletinele de ştiri, la unele posturi de televiziune s-au transformat, de fapt, din buletine de ştiri în buletine de opinii ale jurnaliştilor despre un eveniment sau altul, despre un politician sau altul. Până nu se va face această delimitare foarte clară între ştire şi opinie, nu există o şansă ca presa să-şi îndeplinească rolul social.”
Europa Liberă: Ultima întrebare vizează un aspect, pe care l-aţi atins Dumneavoastră, domnule Macovei, telejustiţia. Or, asta am văzut în mai multe rânduri la Bucureşti. Din păcate, intră şi pe piaţa moldovenească. Cât rău face acest gen de jurnalism?
Petru Macovei: „În opinia mea, foarte mult rău. Pentru că în momentul în care jurnalistul dă sentinţe, el încetează să mai fie jurnalist. În momentul în care el înţelege, că trebuie să spună ce este alb şi ce este negru, el nu mai este profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Iar faptul că, inclusiv noile televiziuni care au apărut, dar şi strucutrile mediatice mai vechi de pe piaţa din Republica Moldova, tolerează această dorinţă, care poate, nu ştiu, provine din anumite lapsusuri, pe care le au jurnaliştii, sau anumite minusuri din educaţia lor la facultate, în momentul în care editorii tolerează faptul ca jurnaliştii să dea sentinţe şi să acuze pe oameni înaintea instanţei de judecată, atunci lucrurile stau chiar foarte prost. Şi ar trebui, probabil, ca editorii să-şi revizuiească propriile norme. Şi ar fi foarte bine, ca în fiecare redacţie de la noi să existe nişte norme. Din păcate, la noi nici chiar nu există în foarte multe redacţii nişte reglementări interne, pe care jurnaliştii care vin, noii angajaţi ai acestor structuri, să le poată consulta pentru a vedea, care sunt standardele unei ştiri, acceptate pentru această instituţie.”
Europa Liberă: Domnule Macovei, Dumneavoastră mă îndemnaţi eu să aştept până vor ajunge probele în justiţie. Or, eu am un telespectator, care vrea să afle astăzi. Doamnă Avădani şi pe Dumneavoastră la fel vă întreb, probele la care v-aţi referit Dumneavoastră, dacă n-ar fi apărut în presă, n-am fi ştiut despre „sugestiile” lui Sorin Ovidiu Vântu.
Ioana Avădani: „Da, asta este exact discuţia, pe care o am cu mai mulţi colegi din presă, încercând să găsim echilibrul, să vedem care era interesul public major. Este de menţionat, că după discuţiile pe care le-am avut cu oameni din sistemul juridic, probele care au ajuns în presă, sunt probe protejate. Domnul Vântu se află trimis în judecată, stenogramele citate nu fac parte din dosarul dumnealui, ci sunt, sau mă rog, fac parte din dosar, dar nu fac parte din partea publică a dosarului. Stenogramele reproduc discuţii între persoane private. Unele dintre acestea nu au nici un fel de legătură cu cazul privind favorizarea infractorului, pentru care este judecat domnul Vântu, ş.a.m.d. Deci, aveam un interes public de a afla modul în care domnul Vântu îşi conduce afacerile? Care este ilegalitatea pe care a făcut-o domnul Vântu, atunci când şi-a comandat astfel politica editorială? Sunt tot felul de aspecte de luat în vedere, chiar faptul, că această discuţie există. Pe de altă parte, avem latura cealaltă, cea a drepturilor omului. Cea a modului, în care funcţionează justiţia.”
Europa Liberă: Exact despre asta vă întrebam. Ce sacrificăm? Sacrificăm procedura? Sacrificăm interesul publicului?
Ioana Avădani: „Este o întrebare, la care încă nu am răspuns. Mă rog, opinia mea este foarte clară, că modul în care funcţionează justiţia este în acest moment mai important, decât cum îşi conduce domnul Vântu afacerile de media. Mai ales că el n-a făcut nici un fel de secret din aceste opinii ale domniei sale. Mai avem câteva declaraţii anterioare, avem câteva intervenţii în direct pe televiziunea dânsului, în care a spus aceste lucruri. Deci, nu exista un element de noutate absolută în aceste stenograme. În schimb, asistăm la scurgeri din dosare penale aflate pe rol. La introducerea în dosare penale a unor convorbiri, care nu au legătură între persoane private, care nu sunt anchetate, nu sunt acuzate şi n-au legătură cu cazul. Şi din acest punct de vedere eu cred, că modul în care funcţionează justiţia şi sunt respectate drepturile omului, chiar şi ale omului, care nu ne place, chiar şi ale omului, pe care îl antipatizăm, chiar şi ale omului, faţă de care nu avem nici un fel de stimă, cred că este un lucru la fel de important.”
Petru Macovei: „Ceea ce spuneţi Dumneavoastră dovedeşte, că presa este manipulată în încercarea anumitor persoane de a demoniza pe acest Sorin Ovidiu Vântu. Chiar dacă el o fi un om cu foarte multe păcate, cu siguranţă este, dar o parte a presei din România este implicată în această campanie, care induce publicului anumite lucruri, nu?”
Ioana Avădani: „Ba mai mult decât atâta: stau şi mă întreb dacă nu cumva, făcând o paralelă absolut răutăcioasă şi poate nepotrivită, dacă nu cumva cei care au primit acces la acele documente, care ar fi trebuit să fie protejate de legea privind viaţa privată, dacă nu de altceva, de datele persoanle, nu au acţionat unui mecanism întru totul asemănător, ca cel pe care-l dezvăluie în ograda domnului Vântu.”
Europa Liberă: Adică, stă altcineva în spate.
Ioana Avădani: „Nu ştiu, mă pot gândi la orice. Până una-alta, văd că au fost utilizate resurse ale statului. În speţă, timp de lucru al oamenilor din serviciile de informaţii pentru chestiuni, care nu au relevanţă penală. Şi din acest moment eu stau şi îmi pun problema, ca plătitor de taxe, încă o dată cum sunt folosiţi banii publici.”
Europa Liberă: Deci, în concluzie, o lege bine gândită în condiţii de pace este utilă chiar şi în război, nu?
Ioana Avădani: „Cu siguranţă. Şi aţi pus degetul pe rană. Legea trebuie să fie bine gândită, numai că ea trebuie să mai fie şi bine aplicată. Şi respectată cu bună credinţă.”
Europa Liberă: Domnule Macovei?
Petru Macovei: „Cu siguranţă, că indiferent cât de bune ar fi legile, dacă nu va exista, aşa cum am spus mai devreme, o rezistenţă din partea breslei în faţa politicienilor, sau a oamenilor de afaceri, care tot timpul se vor strădui să ne manipuleze, pentru ca noi, prin mijloacele care sunt specifice presei să manipulăm la rândul nostru cetăţeanul, până nu va exista această rezistenţă, sau cel puţin încercarea de a arăta, că presa nu este în slujul politicienilor ori de câte ori vrea muşchiul lor să fie, până atunci lucrurile nu se vor schimba spre bine.”
Europa Liberă: Ce optimist sunteţi!
*
Vasile Botnaru: Doamnelor şi domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat Ioana Avădani şi Petru Macovei.
