Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Ofensiva de toamnă a sindicatelor bulgare


Proteste sindicale la Sofia
Proteste sindicale la Sofia

Opoziția avertizează că guvernul intenționează să folosească, cel mai probabil pentru a astupa găurile din buget, cele peste 700 de milioane de euro, rezervă a Casei naționale de sănătate.


La un an înainte de alegerile prezidențiale și de cele locale centriștii din partidul GHERB au renunțat practic, din motive electorale, le reformele dureroase dar nu vor putea, se pare, evita proteste de genul celor din România.

Cele două confederații sindicale - „Podkrepa” și cea a sindicatelor independente, și-au convocat comitetele naționale de grevă pentru a stabili calendarul protestelor.

Pacea fragedă între guvern și medici a eșuat. Cele două părți au revenit pe pozițiile inițiale de vrajbă. Președintele Uniunii Medicilor, Țvetan Raicinov, a rupt în fața camerelor de televiziune acordul cu premierul Borisov după ce a constatat că cele aproximativ 300 de milioane de euro suplimentare pentru 2011 se vor duce pentru a fi acoperite datoriile spitalelor în 2010. Primul ministru a avertizat că va accepta tratative numai daca sindicaliștii vor lipi paginile rupte ale acordului.

Opoziția avertizează că guvernul intenționează să folosească în alte scopuri – cel mai probabil pentru a astupa găurile din buget, cele peste 700 de milioane de euro – rezervă a Casei naționale de sănătate acumulată în ultimii 5-6 ani. Pe de altă parte statul va continua să facă economii din asigurările medicale ale militarilor, polițiștilor, studenților, elevilor și pensionarilor.

Sindicatele au cerut demiterea actualului viceprim-ministru și ministru de finanțe Simeon Diankov – fost funcționar al Băncii Mondiale. Șeful medicilor Raicinov a spus – „Să fie trimis înapoi peste ocean. Omul este dăunător pentru țara.”

Confederațiile sindicale vor protesta împotrivă planurilor guvernului de a majora vărsta de pensionare la 65 de ani pentru bărbați și 63 – pentru femei. Sînt extrem de nemulțumiți lucratorii din categoriile de muncă 1 și 2 – mineri, polițiști, militari, CFB-iști și alții, care amenință cu acțiuni de nesupunere civică.
XS
SM
MD
LG