Linkuri accesibilitate

Tariq Aziz condamnat la moarte la Bagdad


Tariq Aziz
Tariq Aziz

Fostului ministru de externe irakian sub Saddam Hussein i se impută rolul jucat în lichidarea partidelor religioase.

Fostul ministru de externe irakian şi mâna dreaptă a lui Saddam Hussein, Tariq Aziz a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Înalta Curte Penală Irakiană a decis executarea lui Tariq pentru rolul său în eliminarea partidelor religioase.

Curtea a emis decizii similare în cazurile fostului ministru de interne şi al secretarului privat al fostului dictator irakian Saddam Hussein.

Purtătorul de cuvânt al Curţii, Abdul Sahib spune că toţi trei au fost condamnaţi la moarte pentru masacrarea şiiţilor, după o tentativă eşuată de a-l asasina pe Saddam Hussein în 1982 în satul Dujail.

În timpul regimului lui Saddam membrii organizaţiilor politice din opoziţie erau asasinaţi, închişi sau exilaţi.

Fostul ministru de externe irakian, Tariq Aziz poate face apel însă nu este clar dacă avocatul său va cere acest lucru. Deciziile de condamnare au fost confirmate şi de Consiliul prezidenţial irakian.

În 2009, Aziz a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru executarea a 42 de comercianţi din Bagdad în 1992, şi la alţi 7 ani într-un proces separat pentru alungarea kurzilor din nordul Irakului.

Fiul fostului ministru de externe irakian, Zaid, care din 2003 locuieşte în Iordania a declarat pentru AFP că decizia curţii reprezintă un act de răzbunare împotriva tuturor celor care au aparţinut fostului guvern.

În 2003, după înlăturarea regimului Saddam Hussein, Tariq Aziz, în vârstă de 74 de ani, s-a predat trupelor americane. În acest an el a fost transferat autorităţilor irakiene.

În luna august, într-un interviu pentru ziarul britanic “Guardian”, Aziz Tariq a spus că nu poate fi acuzat de crime de război, adăugând că, în vechiul regim, toate deciziile au fost luate de preşedintele Hussein.
XS
SM
MD
LG