În actuala campanie electorală se conturează un nou „actor” pe scena politică: Europa. Acest mare jucător se impune de la sine, prin agenda integrării în spaţiul comunitar, pe care şi-a asumat-o Alianţa. Europa a devenit de ani buni o obsesie naţională, o temă predilectă a discursurilor politice. De această dată însă Europa nu mai apare ca o referinţă abstractă, nu mai e „frumoasa fără corp” din poemul eminescian, ci o entitate palpabilă, care îşi marchează tot mai vizibil prezenţa. Nu se poate să nu pui în contul actualei guvernări procesul avansat de apropiere a ţării de Occident. Moldova a ajuns pe parcursul acestui an, printr-o expresie deja consacrată, o „istorie de succes” la frontiera estică a Uniunii Europene, un lider printre aspiranţii ex-sovietici la integrare. Pentru prima dată Moldova a constituit subiectul unei sesiuni speciale a Parlamentului European, prilej cu care au răsunat discursuri de unanimă susţinere din partea grupurilor parlamentare europene pentru angajamentul democratic manifestat de actuala guvernare de la Chişinău. Tot zilele acestea, Consiliul miniştrilor de Externe ai ţărilor-membre a recomandat Comisiei Europene să ofere Republicii Moldova o „foaie de parcurs” pentru eliminarea regimului de vize într-un viitor previzibil, obiectiv ce ar putea fi atins într-un termen de optsprezece luni.
Ştirea este de o importanţă capitală pentru familiile noastre dezbinate, cu fraţi şi surori aflaţi la muncă în Occident – oameni lipsiţi de posibilitatea de a-i revedea pe cei rămaşi acasă şi de a se reîntoarce nestingherit în ţările unde îşi câştigă existenţa. Circulaţia liberă în spaţiul comunitar, pe lângă certele beneficii economice şi educaţionale pe care le aduce, mai înseamnă şi o imensă descătuşare psihologică pentru o populaţie urgisită, abandonată, forţată de împrejurări să ia calea exilului clandestin. Lansarea acestor semnale europene, în plină competiţie pentru noul Parlament de la Chişinău, constituie un sprijin transparent pentru partidele din Alianţă, care au demonstrat, în pofida diferitor accidente de parcurs şi a rezistenţei acerbe a sistemului moştenit de la comunişti, că au voinţa de a realiza modernizarea Moldovei. E un fapt real, ce trebuie constatat ca atare, chiar dacă asta deranjează opoziţia comunistă. În actuala campanie electorală, partidul lui Voronin nu are nimic de oferit, în afara vechiului discurs revanşard, de sorginte moldovenistă, şi a diversiunilor mediatice făcute să întreţină starea de panică şi nesiguranţă a cetăţenilor, cum s-a observat până acum.
Pe de altă parte, trebuie spus că „agentul electoral european” nu abuzează de complezenţă. Tot în aceste zile, un clasament anual alcătuit de organizaţia Transparency International relevă creşterea gradului de corupţie în Republica Moldova faţă de nivelul fixat în 2009. Se poate afirma, desigur, că tocmai libertatea presei, înregistrând o evoluţie remarcabilă anul acesta (vezi şi recentul raport Freedom House, favorabil Republicii Moldova), a făcut ca fenomenul corupţiei să apară în adevărata sa amploare. Corupţia nu va dispărea, dacă nu va exista o presiune a opiniei publice care să-i oblige pe politicieni să rupă păienjenişul înţelegerilor oculte, încheiate de dragul aşa-zisului interes naţional. Aflăm zilnic despre noi cazuri de corupţie, dar nici o sentinţă judecătorească, nici măcar o ridicare de „imunitate” parlamentară, care să sugereze o reală combatere a flagelului.
Exigenţele europene nu cunosc relaxare, oricâte gesturi de încurajare ne-ar adresa Bruxelles-ul. Fără eradicarea sărăciei nu va dispărea tentaţia foloaselor necuvenite, dar la fel de adevărat este şi faptul că degeaba pompezi bani într-un stat incapabil să-i gestioneze cu responsabilitate. Iată dilema hamletiană a viitoarei guvernări.
