30 octombrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; comentator: Neculai Constantin Munteanu).
Privatizarea, prilej de gîlceavă politică.
La începutul anului 1997, unul dintre cei mai controversaţi politicieni care au participat la guvernarea Văcăroiu, fostul preşedinte FPS Emil Dima era concediat şi trecut pe linie moartă. Toată lumea îl contesta pe fostul senator PDSR. Partidele care cîştigaseră alegerile susţineau că domnul Dima făcuse din privatizare o afacere de partid. La rîndul lor, colegii din PDSR au considerat că şi puţinul făcut de FPS pe vremea lui Dima a fost păgubitor. De fapt, cu toţi erau mai mai mult sau mai puţin împotriva privatizărilor făcute de Dima.
FPS ar fi trebuit, conform legii, să îşi închidă porţile în acest an. Expertii fondului ar fi trebuit să vîndă pînă astazi toate acţiunile din portofoliu, desfiintînd monopolul statului în economie. Lucrurile s-au desfăşurat însă conform altor protocoale, iar birocraţia şi politica şi-au dat din nou mîna pentru a încetini cît mai mult privatizările. Partidele la guvernare s-au ciorovăit îndelung în legatură cu ramurile economice care trebuie privatizate, opoziţia a condamnat în bloc, pe scurt, a domnit o brambureală demnă de aceste timpuri tulburi.
Multe vînzări au fost contestate, pe drept sau pe nedrept, de-a lungul timpului. Privatizarea de la Tepro a dus în pragul războiului civil, muncitorii de la Dunarnav şi Severnav au blocat drumuri importante şi au intrat în greva foamei, susţinuţi de politicienii din opozitie şi de lideri sindicali, care au spus că procesul de privatizare trebuie încetinit sau blocat.
Privatizarea, concepută ca motorul principal al reformei i-a nemulţumit pe majoritatea salariaţilor care se aşteptau ca investiţiile sa determine majorari salariale, iar restructurarea să creeze, nu să micşoreze numarul locurilor de muncă. (...)
Partidul domnului Năstase anuntase de altfel, încă de acum 2 săptămîni că intenţionează să propună Parlamentului adoptarea unei legi cu un singur articol pentru îngheţarea procesului de privatizare, urmînd ca acesta să fie reluat după alegeri, cu analizarea fiecărui caz în parte. Adică: să se aleagă praful ! Aceasta intenţie a partidului lui Ion Iliescu nu este o surpriză pentru nimeni. Este cunoscută orientarea anti-reformistă a acestui partid. Ideea că statul nu ar trebui trebui să mai deţină controlul economiei a fost urîtă la scenă deschisă de fostul CSP-ist Nicolae Văcăroiu şi de subalternii săi.
Intenţia PDSR de a bloca procesul de privatizare are însă şi alte sensuri decît acelea imediat electorale. Prin vînzarea întreprinderilor de stat, partidul lui Iliescu ar pierde controlul marilor centre industriale. Nu le-ar mai putea subvenţiona şi nici folosi ca agent de partid pentru că nu ar mai controla deciziile administraţiei. Proletarul post-comunist ar dispărea şi el şi, odată cu el, un important public pentru colegii lui Ion Iliescu. Aşa se şi explică paradoxala apariţie alaturi de un lider politic al unui lider sindical care s-a folosit de microfoanele unei adunări electorale pentru a incita la nesupunere.
Sindicaliştii au devenit majoritari printre activistii care roiesc pe linga boşii PDSR. Poate şi pentru ca sindicalismul nu face casa bună cu privatizările iar decizia cu care PDSR le susţine punctul de vedere i-a transfornat pe baronii sindicali, din contestatari ai cabinetului Văcăroiu în oameni de casă ai partidului pe care toate sondajele de opinie îl consideră cîştigătorul viitoarelor alegeri. Aşa cu Hagi Tudose vroia sa taie coada pisicii pentru că dura prea mult pînă ieşea din casă, iar pe uşa deschisă ieşea prea multă caldură, PDSR vrea să închidă porţile FPS pentru a nu mai ieşi nimic de acolo.
