Linkuri accesibilitate

Dezinteres față de legislative


Vox populi consemnat la Tiraspol și Tighina

Europa Liberă a încercat să afle dacă locuitorii de rând ai regiunii transnistrene sunt interesaţi de alegerile parlamentare din Republica Moldova şi dacă există politicieni în dreapta Nistrului care le inspiră încredere?

„Nu mă interesează. Eu şi puterea suntem pe maluri diferite. Noi suntem jos, ei sunt deasupra. Ei se gândesc doar la ei, eu de ce m-aş gândi?”

„N-aş putea să spun de ce orintare ar trebui să fie, dar aş susţine acele forţe care pledează pentru reglementarea paşnică, fără a fi dezavantajată una din părţi, şi pentru o soluţie tolerantă. Deci, aş pleda pentru acele forţe politice, care doresc cu adevărat să rezolve conflictul, nu doar să continue aceleaşi discuţii ca şi până acum”.

„Nu mă interesează acum politica. Intru degrabă în sesiune”.

„Sunt foarte departe de asta. Sunt absorbită de artă, predau şi asemenea lucruri nu mă interesează”.

„Nu urmăresc, nu am timp. Lucrez mult. Plec devreme, mă întoc târziu. Nu am timp nici să citesc ziare, nici la televizor să mă uit. Nu prea ştiu nimic despre alegeri”.

„Noi nu avem posturi de radio şi TV moldoveneşti şi nu ştim ce se întâmplă în Moldova. Mai bine zis, posturile noastre transmit infromaţii doar din perspecgtiva care le convine. Noi nu ştim ce se întâmplă în realitate în Moldova. Eu, spre exemplu, mi-aş dori să ştiu mai multe, pentru că am şi cetăţenie moldovenească. Dar nu pot, pentru că ceea ce transmit ei este veşnic numai de rău, numai în sens negativ. Nu arată spre exemplu ce spun oamnii simpli, ca şi noi, care poate şi ei îşi doresc să fie rezolvat, în sfârşit, acest conflict. Pentru că pot să vă spun, din proprie experienţă. Am stat la spital la Chişinău şi comunicând cu oameni simpli am aflat că şi ei sunt împotriva acestui conflict. Oamenii simpli nu fac aceste distincţii pe care le fac politicienii: că noi suntem transnistreni, că suntem răi, sau aşa cum pentru noi moldovenii ar fi cei mai răi. Oamenii în Moldova sunt şi ei împotriva puterii, ca şi la noi, împotriva lui Ghimpu, mi se pare, care face şi drege fără să întrebe de nimeni. Lumea a fost revoltată că s-au lipit afişe cu 9 mai pe coşurile de gunoi. Sau, spre exemplu, la fel ca şi noi este împotriva unirii cu România. Aşa că, mi-aş dori să mai avem câteva posturi TV din Moldova. Ştiu moldoveneşte şi m-aş uita. Dar, nu avem”.

„Am revenit din Chişinău chiar acu o săptămână. Soţia mea a stat în spital. Am comunicat cu chişinăuienii, păi ei toţi se uită spre Rusia şi nu se uită la conducerea României. Însă politica o fac cei care au bani”.

„Nu particip la viaţa politică. Eu nu cred în alegeri libere”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG