Omul de afaceri rus Viktor Bout, suspectat de trafic de arme, a ajuns în cursul nopţii în Statele Unite, unde urmează să fie judecat sub cel puţin două acuzaţii: terorism şi conspiraţie în vederea uciderii de cetăţeni americani. Supranumit de presă „negustorul morţii”, Bout a fost arestat în urmă cu doi ani şi jumătate la Bangkok. De acolo a fost trimis în Statele Unite abia ieri, după o lungă bătălie juridică. Moscova a reacţionat cu indignare, spunând că cetăţeanul ei ar fi victima unei înscenări şi a unei farse. Detalii are Mircea Ţicudean.
Vorbind la câteva ore după ce Viktor Bout a fost ridicat de serviciile secrete americane de la Bangkok, la bordul unui avion special, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că acest caz s-a transformat într-o farsă politică. Serghei Lavrov a spus că decizia Tailandei de a-l extrăda pe Bout în Statele Unite este un amestec politic fără precedent în treburile justiţiei şi în problemele interne ale Tailandei şi o nedreptate.
O declaraţie asemănătoare a făcut la Bangkok soţia lui Bout, Alla, care susţine că nimeni nu a înştiinţat-o de iminenta plecare a soţului ei spre Statele Unite. Acelaşi lucru l-a spus avocatul tailandez al suspectului, care a declarat că numai cu o zi înainte, el şi Alla l-au vizitat pe Viktor la închisoare şi totul părea „absolut normal”. Suprinsă s-a declarat chiar şi ambasada Rusiei din Bangkok, care a urmărit cazul îndeaproape, în cei doi ani şi jumătate de la arestarea lui Viktor Bout.
La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley, i-a contrazis pe cei care întrevăd noi tensiuni diplomatice americano-ruse: „Nu cred ca afacerea Bout să aibă vreun impact serios asupra relaţiilor noastre cu Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.
Presa din Statele Unite susţine că în cei doi ani şi jumătate cât Bout s-a aflat la Bangkok, guvernul Tailandei a fost ţinta dublei presiuni a ruşilor şi a americanilor, şi le-a spus chiar la un moment-dat celor două state să rezolve cazul între ele. Moscova a susţinut tot timpul că Bout este negustor cinstit. Procurorii americani, ca şi Naţiunile Unite, spun însă cu totul altceva. Anume că începând din anii 1990, Bout a alimentat cu arme conflicte din America de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa – vânzând în unele cazuri arme ambelor tabere ale aceluiaşi conflict. Iar Los Angeles Times scrie că este posibil ca Bout să fi furnizat arme Talibanilor şi inamicilor din Afganistan ai Alianţei Nordice înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001. Tot LAT scrie însă că Bout ar fi aprovizionat şi trupele americane din Irak, prin intermediul unei firme-paravan.
Biografia senzaţională a lui Bout, care a servit ca sursă de inspiraţie şi unui film cu Nicholas Cage, i-a făcut pe unii ziarişti să anticipeze că procesul lui va aduce descoperiri senzaţionale, inclusiv despre afacerile cu arme ale Rusiei. Nu toată lumea este însă de acord. Igor Korotchenko, analist de la Moscova, a declarat ziarului de limbă engleză „Moscow Times” că nu crede ca Bout să aibă informaţii „jenante” pentru Kremlin. Analistul moscovit aminteşte că Vladimir Putin a creat cu zece ani în urmă compania „Rosoboronexport” tocmai ca să scoată din joc tipi ca Bout, care erau extrem de activi în acea vreme. Korotchenko crede că pentru Statele Unite, Bout s-ar putea dovedi util mai degrabă ca sursă de informaţii despre clienţii săi – adică despre grupările paramilitare şi dictatorii cu care este acuzat că a colaborat.