A plouat în trei zile cît într-o lună și apa a dat afară din faimoasele canale belgiene. La 20-30 km sud de Bruxelles, comune și orășele prospere s-au ales cu un metru de apă în case. Reacția a fost imediată și neobișnuită pentru, mai ales pentru un est-european. Nimeni nu s-a plîns, toată lumea a trecut la treabă, în casa lui și, pe urmă, a vecinului. Forța de protecție civilă, poliția, armata și pompierii au apărut fără întîrziere și și-au făcut riguros treaba. A doua zi, stirea aproape că a dispărut de la televizor. Isteria, zgomotul și agitația amplificată la televizor au murit sau, mai bine zis, n-au apucat să se nască. Doar un cunoscut de limbă română mi-a spus, în treacăt: las` să fie și la ei, să vadă cum e!
De întîmplat, s-a întîmplat dar invers. Da, a fost și la ei, dar de văzut, cunoscutul meu moldovean a avut ce vedea. A văzut cum e și cît de diferit e la ei. Nu apa sau noroiul. Nu mobila luată de apă, nu bătrînii luați cu barca din casă ci încrederea. Au pierdut multe dar s-au ajutat, s-au chinuit în tăcere și au răzbit. Au reușit să scape pînă și capra vecinului. Aia pe care prietenul meu o voia moartă.