21 noiembrie 2000
Actualitatea. (Comentariu: Şerban Orescu).
PDSR – azimut incert.
PDSR pare să fi învăţat lecţia Convenţiei Democratice, care în 1996 a făcut acel „Contract cu România”, plin de promisiuni fără acoperire. O „imprudenţă pe care o plăteşte scump acum”.
„Domul Iliescu a alternat tablourile sumbre ale unui popor înfometat cu promisiuni populiste. Este ceea ce a caracterizat şi recentul discurs de la Ateneu, care a un nivel de aşteptări disproporţionat, instrumentalizând politic, sărăcia”.
Sărăcia poate fi văzută drept rezultatul lipsei de reforme, cum o dovedeşte experienţa ţărilor fost comuniste care prin reforme au ajuns la prosperitate. Sau sărăcia este văzută drept consecinţa reformelor, interpretarea dată de social-democraţi.
„Acesta dualism s-a manifestat la noi imediat după revoluţia din 1989. Primii 7 ani, cu FSN şi apoi PDSR, au fost anii trecerii treptate la economia de piaţă, pe principiul că ţara nu suportă o terapie de şoc. Rezultatul a fost un eşec, motiv pentru care a şi venit la guvernare Convenţia democrată. Ultimii patru ani au decepţionat însă. Tot din motive politice, pentru că reformele au fost începute numai în 1998 şi nu au mai avut timp să-şi arate roadele”.
Ion Iliescu ştie toate aceste lucruri, motiv pentru care şi are un mesaj electoral dublu: populist, etatist pentru uz intern, şi reformist, atlantist pentru uzul intern. Din această dilemă, Ion Iliescu ştie că va ieşi foarte greu şi că pentru a avea un alibi, are nevoie de un partener liberal. Cel mai probabil PNL.
