Linkuri accesibilitate

Asistență financiară internațională pentru Irlanda


Primul ministru Brian Cowen
Primul ministru Brian Cowen

Oficialitățile UE și FMI speră ca împrumutul pentru Irlanda să-i liniştească pe investitori şi în privinţa Portugaliei şi Spaniei.


Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au căzut de acord să acorde Irlandei împrumuturi de urgenţă pentru a o ajuta să facă faţă problemelor bancare şi deficitului bugetar. Oficialii se aşteaptă ca împrumutul – care ar putea fi de 80 sau 90 de miliarde de euro – să ajute nu doar Irlanda, ci şi, în mod indirect, alte economii din zona euro aflate în situaţii dificile. Detalii are Mircea Ţicudean
.

Oficialii europeni şi ai FMI speră ca împrumutul pentru Irlanda să-i liniştească pe investitori şi în privinţa economiilor Portugaliei şi Spaniei, confruntate şi ele cu mari datorii. Împrumutul pentru Irlanda a primit rapid acordul miniştrilor de finanţe din UE, care au anunţat duminică seara că au la dispoziţie o sută de miliarde de euro dintr-un fond comun al Uniunii şi al FMI, special conceput ca să asigure stabilitatea financiară în Uniunea Europeană şi în zona euro.

Banca Centrală Europeană a precizat că ajutorul va fi acordat Irlandei în condiţii „stricte”, negociate săptămâna trecută la Dublin de emisarii UE şi ai FMI. Potrivit premierului irlandez, Brian Cowen, condiţiile se referă în parte la băncile private din Irlanda, care au fost sprijinite cu fonduri masive din bugetul de stat, pe fondul crizei globale. Premierul Cowan a spus că băncile irlandeze vor trebui să se micşoreze în mod semnificativ, astfel încât, treptat, să devină în stare să se descurce singure, ca înaintea crizei. Şeful guvernului de la Dublin a adăugat că al doilea element cheie al planului de salvare financiară este reducerea deficitului bugetar, prin mărirea impozitelor şi reducerea cheltuielilor.

Alte ţări din zona euro se tem că problemele financiare ale Irlandei ar putea slăbi moneda unică. Iar preşedintele UE, Herman van Rompuy a avertizat recent că tulburările financiare pun la încercare nu doar moneda unică, ci chiar viitorul Uniunii Europene.

Criza irlandeză are şi implicaţii globale. Subiectul a fost discutat în regim de urgenţă duminică în grupul G7, care a făcut apel la rezolvarea crizei, înainte ca ea să „infecteze” sistemul financiar global. Unii analişti avertizează însă că pe termen lung măsurile de austeritate care însoţesc împrumuturile de la UE şi FMI nu sunt calea cea mai potrivită de ieşire din criză.

Simon Tilford, economist de la Londra, a declarat EL că în dorinţa de a micşora deficitul bugetar ţările din zona euro reduc cheltuielile guvernamentale şi salariile, dar asta înseamnă că reduc inclusiv cererea internă, consumul – ceea ce duce tot la slăbirea finanţelor publice. Tilford ne-a mai spus că pentru ţările din zona euro, este şi mai greu să-şi menţină creşterea economică, pentru că nu se pot juca cu cursul de schimb, aşa cum o fac ţările care n-au trecut la euro. Iar un euro puternic înseamnă pentru ţări ca Irlanda venituri mai mici din exporturi pe pieţe din afara zonei euro.

Dar ministrul de finanţe al Irlandei, Brian Lenihan, spune că ţara sa nu are asemenea probleme. Ministrul irlandez a spus că în ciuda crizei economice, exporturile ţării sale au crescut anul acesta cu 6%, iar pentru la anul Irlanda se aşteaptă la surplus în balanţa de plăţi.

Între timp, premierul irlandez Brian Cowen dezminte speculaţiile că măsurile de austeritate ce vor fi luate în ţara lui ar avea numai rostul de a salva moneda unică şi zona euro. Spunând că-şi asumă răspunderea pentru măsurile nepopulare, premierul Cowen a insistat că ele vor fi în interesul naţional al Irlandei.

În vreme ce Bruxelles-ul şi FMI salvează Irlanda, analiştii spun că foarte curând scenariul s-ar putea repeta, în cazul Spaniei şi Portugaliei.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG