Linkuri accesibilitate

Fruntaș al socialiștilor bulgari acuzat de legături cu lumea interlopă


Tvetan Tvetanov
Tvetan Tvetanov

Fostul ministrul de interne Rumen Petkov ar fi discutat în cadrul unei întîlniri cu 2 capi ai mafiei bulgare reîmpărțirea pieței narcoticelor.

Ministrul de interne Țvetan Țvetanov, vicepreședinte al partidului centrist GHERB, și-a acuzat predecesorul Rumen Petkov - unul din liderii partidului socialist, fost comunist - că ar fi discutat în cadrul unei întălniri cu doi capi ai lumii interlope reîmpărțirea pieței narcoticelor în Bulgaria. Întâlnirea a fost organizată de Alexei Petrov, consilier al directorului Serviciului de securitate națională (DANS).

La vremea respectivă întâlnirea ministrului cu frații Galev a fost prezentată în mediile proguvernamentale drept o încercare reușită, de a fi calmată situația în sud-vestul Bulgariei pentru a nu fi blocată aderarea țării la Uniunea Europeană.

Concomitent cu viceprim-ministrul Țvetanov, despre relațiile suspecte ale liderului foștilor comuniști cu lumea interlopă a vorbit și fostul șef al Serviciului de combatere a crimei organizate, Vanio Tanov, acum – director al Agenției vămilor. El a declarat că prin reîmpărțirea pieței narcoticelor între grupurile rivale s-a urmărit oprirea valului de asasinate care prezentau Bulgaria într-o lumină negativă în ajunul aderării. O grupare a obținut monopolul asupra exportului de narcotice sintetice – cea rivală – asupra vînzărilor de heroină.

Tanov care a fost concediat de ministrul Petkov, a dezvăluit acum doi ani în fața comisiei parlamentare pentru politică internă informația despre întălnirea respectivă. Scandalul a avut ca efect demisia ministrului. Se pare că procuratura nu a demarat o anchetă pentru a nu fi destabilizată coaliția tripartită dominată de foștii comuniști.

Ex-ministrul de interne Petkov a contraatacat declarând că prin astfel de acuzații Țvetanov încearcă să deturneze atenția opiniei publice de la îmbogățirea sa inexplicabilă în ultimii ani.

Premierul Boiko Borisov și-a reconfirmat sprijinul pentru viceprim-ministrul și ministru de interne, declarând, în stilul său caracteristic, că orice încercare de a fi compromis Țvetanov echivalează cu o încercare de a strivi un arici cu fundul gol.
XS
SM
MD
LG