18 decembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Sabina Fati).
Ion Iliescu și Adrian Năstase la început de mandat.
„Marele front împotriva corupţiei” a fost tema discursului dar şi a scrisorii deschise adresată de noul preşedinte Ion Iliescu, Parlamentului.
Iliescu s-a despărţit tot astăzi formal de PDSR. Prin discursul ţinut în faţa conducerii partidului, Ion Iliescu a încercat, simbolic, să predea administrarea de zi cu zi a vieţii politice şi economice noului guvern Năstase şi grupului PDSR din Parlament. Şi nu a dat nici o indicaţie dacă şi cum s-ar putea implica, preşedinte fiind, în gestionarea ţării.
Iliescu a cerut însă noului guvern PDSR să lupte cu birocraţia şi corupţia. Iliescu nu a vrut să facă recomandări clare pentru noua conducere a partidului dar a întărit totuşi poziţia lui Adrian Năstase afirmând că ar fi bine ca şeful guvernului să fie şi şeful partidului.
O pledoarie ţinută şi de Năstase.
Cu toate acestea, analiştii cred în continuare că în PDSR există cel puţin două curente, reprezentate de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, ultimul fiind privind drept un reformator al partidului.