Dacă cineva mi-ar propune să descriu printr-o formulă lapidară starea de lucruri din Moldova acestui moment, aş formula astfel: „Marian Lupu discută „calm şi constructiv” cu liderul comuniștilor Vladimir Voronin, și asta între două runde de negocieri purtate cu partenerii din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană, iar cetăţeanul moldovean, jurnalistul Ernest Vardanean, este condamnat de separatiştii de la Tiraspol la 15 ani de închisoare, regim sever”. Punct.
Deşi fac parte din registre existențiale diferite – într-o parte, cafele şi fumuri de ţigară... dubitative spre mocirlos, în alta, teroare şi perspectiva unei exterminări lente –, sunt de fapt niște imagini emblematice interdependente. Dacă n-am avea la Chişinău o clasă politică mediocră şi venală, capabilă să scoată la mezat destinul naţional contra unor privilegii personale, poate că n-am fi asistat la asemenea crime monstruoase la Tiraspol, comise în văzul lumii întregi, fără teamă de pedeapsă.
Vestea condamnării jurnalistului Vardanean, după tipic stalinist, a pus într-o lumină şi mai degradantă interminabilele negocieri dintre partidele politice intrate în parlament. Vardanean este ostaticul unui regim ilegal, căruia nimeni nu i-a găsit ac de cojoc. Dar şi Moldova, în întreaga ei biografie post-1991, a rămas prizoniera unor grupuri de influenţă lipsite de onoare şi, în bună măsură, a rămas un „pion” prins în mrejele pe care le țes în regiune marile puteri.
Chiar dacă jocurile de interese străine nu pot fi neglijate (vezi implicarea brutală a Rusiei după alegerile din Moldova), nu ne-ajută cu nimic să dăm vina pe alţii, atâta timp cât noi înșine nu suntem în stare să administrăm rezultatele unui scrutin care a configurat un peisaj politic complicat, contradictoriu, exact aşa cum se prezintă societatea moldoveană.
Partidele se află din nou în impas. Cine-i de vină? Ne-am condus în toţi aceşti ani, după ce ne-am pricopsit cu o Constituţie improvizată, presărată cu non-sensuri şi capcane juridice, de o „filozofie a fiarelor”: ţara e privită ca o pradă ce trebuie împărţită cât mai avantajos, fără nici o preocupare pentru eficienţa actului de guvernare și pentru moştenirea pe care o laşi succesorilor.
Se vorbește până la sațietate de valori şi principii, însă nimeni dintre actorii noştri politici, de când există Republica Moldova ca stat independent, nu s-a străduit să instituie nişte reguli simple și clare, care să spună cine și cât se cuvine să ia la crearea unei echipe de guvernare. Cu cât mai multă confuzie, cu atât mai mult loc de manevre impure.
Acum aflăm că unele partide din fosta Alianță solicită imperativ o distribuire compensatorie a portofoliilor, spre a contracara o eventuală, ipotetică ticăloşie a partenerului de coaliţie. Rezultatul personal obținut în alegeri pare să nu mai conteze, pentru că dacă nu primeşte „jucăria” la care râvneşte, colegul supărat rupe înţelegerea şi întreaga construcţie se prăbuşeşte. E o discrepanţă uriaşă între ceea ce aşteaptă societatea, sau măcar o importantă parte a ei, şi stilistica politicianistă a aleşilor noştri pro-europeni, maeștri în arta șantajului.
Am crezut că vestea condamnării jurnalistului Vardanean care, prin cruzimea ei, demonstrează cât de precară este siguranţa cetăţeanului într-o ţară ce nu-şi controlează propriul teritoriu, ar trebui să-i responsabilizeze pe politicieni, să-i facă mai puțin egoiști, mai preocupați de soarta Moldovei. Cine știe, poate o schimbare de atitudine vom consemna în zilele ce urmează. Negocierile continuă, Vardanean rămâne la închisoare.
