Linkuri accesibilitate

Semne bune anul are ?


În locul apariţiilor triumfaliste la televizor, şi preşedintele şi primul ministru au preferat să afişeze mesajele pe site-urilor preşedinţiei şi guvernului.


De revelion românii n-au avut parte de un mesaj prezidenţial, în direct sau înregistrat. Traian Băsescu a explicat că nu l-a invitat nici un primar dintr-un oraş important şi n-a vrut sa transmită un mesaj printre steaguri, gen Ceauşescu sau Iliescu. Explicaţia n-a convins.

Gurile rele antiprezidenţiale au lansat ipoteza ca n-a făcut-o pentru a nu stârnii reacţiile negative ale românilor afectaţi de măsurile de austeritate de anul trecut. Lucru de mirare la un preşedinte-jucător care nu evită situaţiile conflictuale. Şi care avea şi motive de mândrie.

Anul trecut s-a înregistrat o miraculoasă creştere a exporturilor, cu peste 25 % mai mult faţă de anul 2009. Şi asta în plină criza economică. Dar poate că acest succes e mai puţin semnificativ. În lista primelor zece firme exportatoare majoritatea sunt companii atrase în România de forţa de muncă ieftină şi de facilităţile fiscale şi nu se ştie cât din profit va reveni în ţară şi cât va lua calea firmelor mamă din străinătate.

Al doilea succes poate fi considerat faptul că, în ciuda scăderii veniturilor şi a creşterii şomajului, economiile românilor depuse în bănci au crescut cu circa cinci miliarde de euro în ultimii doi ani de criză. Sigur, cum zic bancherii, că teama de prezent şi lipsa de încredere în viitor te face să strângi cureaua, să pui deoparte bani albi pentru zile negre. Dar este şi un semn că, instinctiv, românul a ieşit de sub mirajul societăţii de consum cu orice preţ şi până la ultimul leu. Semn de maturitate.

Cum un semn de maturitate, care ar fi meritat un elogiu, este înţelepciunea cu care românii n-au căzut în capcana populismului opoziţiei şi demagogiei liderilor sindicali, şi nu s-au lăsat atraşi în manifestaţii violente, cu morţi şi răniţi ca în alte părţi. Semn că ştiu că statul sunt şi ei şi că, în ciuda sacrificiilor, nu poţi să cheltuieşti mai mult decât ai, că statul social este o utopie păguboasă, că nu se poate trăi la nesfârşăt cu mentalitatea statului asistenţial care împarte echitabil sărăcia.

Altfel, mesajele n-au lipsit. Dar, în locul apariţiilor triumfaliste la televizor, şi preşedintele şi primul ministru au preferat să le afişeze pe site-urilor preşedinţiei şi guvernului. Pentru simplul fapt că nu mai este loc de euforii gen „să trăiţi bine”. N-am ieşit din criză. Preşedintele a vorbit de speranţă şi de încredere după un an greu, menţionînd că „vremurile dificile reclamă decizii dificile” şi că „şansa prosperităţii” viitoare stă în „deciziile corecte” de azi. Emil Boc le-a mulţumit românilor pentru răbdarea şi înţelepciunea de care au dat dovadă, convins că în 2011 vom culege roadele măsurilor dure dar corecte luate în acest an.

Ceva mai explicit a fost şeful statului în declaraţia din prima zi a noului an. Austeritatea îi va afecta şi în acest an pe bugetari în exces şi dacă în 2011 se va relua creşterea economică, chiar dacă „firav", este nevoie de continuarea reformelor, asfel ca schimbările structurale în funcţionarea statului să fie ireversibile.

Pe scurt, dacă semnele bune nu lipsesc, ele sunt puţine. 2011 nu va fi un an uşor. Dar nici lipsit de speranţe.
Previous Next

XS
SM
MD
LG