Moldova bate pasul pe loc. Primele şedinţe ale Parlamentului, cu o agendă foarte încărcată, au arătat că scenariul prin care am trecut în ultimii doi ani – adică alegeri interminabile şi indecise – se poate repeta.
Liderul comunist Voronin a declarat la Radio Europa Liberă, în stilu-i plastic deja consacrat, că și-ar dori în continuare o largă coaliţie în care PCRM să aibă un cuvânt greu de spus nu doar „să poarte sfeşnicul” în urma procesiunii. O asemenea atitudine nu promite, cel puţin în aparenţă, o depășire a crizei constituţionale, recte: alegerea șefului statului.
Varianta unui președinte din afara Parlamentului, agreată de comuniști, este exclusă de partidele din Alianță. Dacă jocul obstrucționist al lui Voronin era previzibil (și vom vedea cum vor evolua lucrurile în zilele următoare în interiorul PCRM), atunci disensiunile din Coaliție pe tema schimbării Constituției ca și dorința partidelor componente de a avea cât mai multe pârghii de control unele împotriva altora nu inspiră nici ele prea mult optimism.
Blocajul clasei politice își are sursa în rezultatele alegerilor din 28 noiembrie. Înainte de această dată toată lumea știa ce are de făcut. Partidele urmau să fie mai convingătoare, iar cetățenii mai hotărâți, pentru a propulsa o majoritate consistentă, capabilă să soluționeze criza constituţională. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Declaraţiile care vin astăzi din Parlament, rostite pe diferite tonalităţi, mai vesele sau mai încruntate, denotă mai degrabă neputința, încercarea de a umple cu vorbe vidul de soluții, de a pasa responsabilitatea în braţele celuilalt, decât o reală capacitate de rezolva problema.
În Moldova, așadar, s-a dat startul sezonului de vânătoare: sunt căutate „voturi de aur” pentru alegerea președintelui, chiar dacă intensitatea acestei „operaţiuni” încă nu și-a atins apogeul. În faţa intransigenţei de comisar a liderului PCRM, care ne asigură că rândurile partidului nu vor fi sparte, că are deplină încredere în fidelitatea comilitonilor săi, mulți privesc, mai nou, cu speranţă către abilul şi influentul om de afaceri Vlad Plahotniuc, care afirmă pe un ton la fel de ferm și cu o netulburată bună dispoziție că preşedintele ţării va fi ales, iar persoana în cauză nu va fi alta decât Marian Lupu, șeful său de partid. Disponibilitatea dlui Plahotniuc pentru diverse scenarii întreţine o anume intrigă pe scena politică şi stimulează interpretări dintre cele mai hazardate în presă, fiind invocate deopotrivă „înțeleapta” sentință cu scopul care scuză mijlocele și nobilul deziderat al responsabilizării fracțiunii comuniste, pe motivul că țara trebuie guvernată.
Dar cum guvernată? În Moldova nu există un consens asupra direcției de urmat, rivalitățile de partid au prevalat mereu asupra agendei cetățeanului, de aceea par să aibă dreptate cei ce susțin că orice chemare la „conștiința aleșilor poporului” este retorică fadă și că mai eficiente ar fi mijloacele... neortodoxe de persuasiune. Alții însă avertizează că dacă vom adopta o asemenea optică, riscăm să intrăm pe un tobogan periculos, al compromiterii unor valori fundamentale.
Și atunci ce-i de făcut? Ne aflăm într-un impas constituţional provocat de niște confruntări politice fără orizont, în care construcţia temeinică a unui stat și binele public au fost ultima grijă a oamenilor politici. Până se vor întrezări soluții care să curme provizoratul în care stagnează de câțiva ani Basarabia, atât pesimiştii cât şi optimiştii sunt de acord că nu trăim nici pe departe idila din basmul românesc despre cloșca cu puii de aur.
