Linkuri accesibilitate

PR, poezia și propaganda


Aureliu Busuioc
Aureliu Busuioc

Aureliu Busuioc: „S-a vorbit atâta despre Vieru, încât politicianul care ţine pulsul maselor, nu poate păşi pe altă cale”.










Europa Liberă: Domnule Busuioc, cum credeţi, de ce a devenit o tradiţie, un ritual să se perinde politicienii pe la busturile poeţilor?

Aureliu Busuioc: „Nu sunt chiar mulţi politicienii care merg pe la monumente, pe la mormintele, pe la locurile de baştină ale scriitorilor.”

Europa Liberă: Pe Aleea Clasicilor pot fi văzuţi politicieni.

Aureliu Busuioc: „Pe Aleea Clasicilor e pe aproape şi mai iai şi o gură de aer, ieşim din atmosfera asta îmbâxită a oraşului. Şi încă ceva: atunci când te duci pe Aleea Clasicilor ai şi public care te priveşte. Şi te vede şi zice: măi, ia uite, politicianul a lăsat la o parte politica asta...Nu, n-am ce spune. Sunt şi politicieni care se duc cu toată pietatea la monumentul lui Eminescu, al lui Creangă. Dar mulţi dintre ei se duc ca să fie văzuţi.”

Europa Liberă: Credeţi că se pune un accent mai românesc?


Aureliu Busuioc: „Nu cred. Nu, în planurile politicienilor asemenea „mărunţişuri” nu intră. Planurile politicienilor sunt sau ca să susţină Constituţia cu limba moldovenească, sau, dimpotrivă, s-o discrediteze cumva. Pentru că, la urma urmei, acestea sunt lucruri pe care trebuie să le rezolve oamenii de ştiinţă şi nu politicienii. Deşi la noi totul e pe dos.”

Europa Liberă: Deci, nu ar avea o nuanţă lingvistică faptul, de exemplu, că domnul Marian Lupu, preşedintele interimar, spicherul Parlamentului, a mers astăzi la bustul lui Grigore Vieru?

Aureliu Busuioc: „Eu ştiu? Eu mă gândesc la altceva. Că se merge la prea puţine busturi, sau nici nu se merge deloc din lipsa acestora, a busturilor. N-am auzit ca cineva să fi vizitat cimitirul de dragul memoriei lui Igor Vieru, al lui Mihai Grecu, al lui Vasile Vasilache, sau Tabla Memorială, altceva nu s-a găsit, a unuia din aceia care ne-a dus faima în toată lumea, e vorba de Emil Loteanu. Acolo nu se prea merge, nu ştiu de ce.”

Europa Liberă: Se speculează, totuşi?

Aureliu Busuioc: „Desigur, e vorba de puţină speculă aici. S-a vorbit atâta despre Vieru, s-a vorbit chiar mai mult decât trebuia, încât politicianul care ţine pulsul în mînă al maselor, nu poate păşi pe altă cale, decât pe aceasta.”

Europa Liberă: Sunt politicieni care, făcând trimitere la creaţia unui scriitor sau altuia, care a trecut în nefiinţă, încearcă să recite versuri care sunt nemuritoare. Valabile pentru timpurile, când au fost scrise, pentru cele de astăzi.


Aureliu Busuioc: „De obicei, politicienii noştri ţin minte ceea ce...hai să vorbim de Eminescu. La grădiniţa de copii ce se recită? „Somnoroase păsărele”. Politicianul şi el cu „Somnoroase păsărele”. La Grigore Vieru, iarăşi, „Pentru pace, pentru pace mulţumim frumos”. Cam acesta este repertoriul şi al grădiniţelor de copii, şi al studenţilor, din păcate.”

Europa Liberă: Şi al politicienilor.

Aureliu Busuioc: „Şi al politicienilor, fără discuţie. Noi trebuie să aplaudăm, dacă e vorba de un politician, să zicem, în activitate. Dacă e vorba de un politician care spune că „eu nu ştiu limba română, eu ştiu limba moldovenească”, care în fond, nu ştie nici o limbă, nici măcar limba lui, cea rusă, n-o vorbeşte corect, rolul nostru este unde e vorba de un politician activ - să-l aplaudăm. Când e vorba de opoziţie s-o denigrăm în fel şi chip, da, referindu-ne de multe ori şi la scriitori, la poeţi, la cei care au mai lăsat şi urme scrise, după plecare.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG