Linkuri accesibilitate

Mandatul prelungit al CEC expiră în februarie


Din cei șapte membri ai comisiei, unul este nominalizat de președinte și restul de fracțiunile parlamentare, proporțional distribuirii mandatelor.

Din 11 februarie, Comisia Electorală Centrală în actuala componenţă nu va mai putea funcţiona pentru că mandatul membrilor săi, expirat încă la 11 noiembrie, nu mai poate fi prelungit legal. Va reuşi legislativul să numească o nouă comisie în termen util pînă la alegerile locale din iunie?

Pentru că a expirat în plină campanie electorală, mandatul de cinci ani al actualei componențe a Comisii Electorale Centrale a fost prelungit pentru termenul suficient ca să fi gestionată organizarea scrutinului parlamentar din noiembrie trecut. Numai că legea permite comisiei să activeze maxim trei luni peste madatul legal, termen care expiră la 11 februarie. Cum legislativul nu se va întruni decât la început de februarie, iar membrii comisiei sunt confirmaţi prin decizia legislativului după nominalizarea lor de partide şi aprobarea de către comisia juridică pentru numiri şi imunităţi, l-am întrebat pe Victor Popa, preşedintele acestei comisii, la ce etapă se află procesul de desemnare a noilor candidaţi.

Victor Popa: “Se lucrează. Acuma fracţiunile lucrează asupra candidaturilor şi parlamentul va decide în şedinţele plenare.”

Sergiu Sârbu, unul dintre reprezentanţii opoziţiei comuniste în respectiva comisie parlamentară, spune însă că procesul de desemnare al noilor membri ai CEC nici nu a început.

Sergiu Sârbu: “Dar sigur că ar trebui, pentru ca să avem cât mai repede o claritate în acest sens. Vreo 50 la sută din membrii actuali ar putea să rămână. Dar altă jumătate au dovedit că s-au angajat politic şi vom insista să fie schimbaţi. Dar din câte cunosc, în comisia juridică încă nimic în acest sens nu se face.”

Semnale de nelinişte în legătură cu uşoara inerţie în constituirea noii comisii au răsunat şi dinspre societatea civilă. Promolex, o organizaţie care are printre preocupări monitorizarea corectitudinii scrutinelor electorale, a chemat zilele acestea printr-un apel legislativul să aprobe cât de curând o nouă componenţă a CEC.

Juristul acestei organizaţii, Pavel Postică, a explicat Europei Libere raţiunile acestui apel: “Noi nu am făcut decât să atenţionăm Parlamentul că din 11 februarie nu vom avea CEC. Iar conform Codului electoral, CEC este o instituţie care trebuie să activeze permanent.”

Vom mai preciza că Alianţa pentru Integrare Europeană a modificat vara trecută modalitatea de constituire a CEC. Solicitat de noi, secretarul comisiei Iurie Ciocan ne-a explicat cum vor fi desemnaţi noii membri ai comisiei în lumina amendamentului operat la legea electorală.

Iurie Ciocan: “Anterior, un mebru era nominalizat de preşedintele ţării, unul de guvern şi şapte de Parlament, cu condiţia ca cinci să fie reprezentanţii opoziţiei. Acuma, unul este nominalizat de preşedinte, iar ceilalţi de către fracţiunile parlamentare, proporţional distribuirii mandatelor.”

L-am întrebat pe Iurie Ciocan, ce se va întâmpla dacă legislativul nu va reuşi să aprobe o altă componenţă a comisiei până la finalul mandatului acesteia.

Iurie Ciocan: “Acuma noi încă suntem în funcţie. Dar din 11 februarie, nu vom mai fi. CEC este un organ permanent şi dacă nu va exista până atunci o nouă comisie, va apărea un vacuum în sistemul electoral. Riscurile apar atunci când sunt puse pe rol noi alegeri.”

Victor Popa, preşedintele comisiei juridice, se declară însă convins că scrutinul local care ar urma să aibă loc în luna iunie, va fi dat pe mina unei comisii electorale înnoite.
Previous Next

XS
SM
MD
LG