20 ianuarie 2001
Editorial.
de Nestor Ratesh
Actualul partid de guvernamint a trecut rapid şi fără probleme prin conferinţa naţională extraordinară, proiectînd o unitate neaşteptată şi oarecum greu de explicat.
Fostul partid principal de guvernamint, PNTCD-ul, în schimb, a avansat greoi şi sincopat în lucrarile de doua zile ale celui de-al treilea congres naţional, de loc surprinzător pentru o grupare care a cunoscut o cădere masivă la ultimele alegeri.
In fine, Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romania, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali a părut a-şi fi păstrat în mare măsură coeziunea în ciuda unor disensiuni între aripa moderată şi cea radicală pe tema colaborării cu PDSR-ul la guvernare.
Primul ministru Adrian Năstase a fost ales preşedinte al Partidului Democraţiei Sociale din Romania cu o unanimitate senzaţională care îl face liderul necontestat al principalei forţe politice a ţării, dominată pînă acum de personalitatea lui Ion Iliescu. Este un moment de mare semnificaţie în arena politică romanească în măsură să influenţeze evoluţia ulterioară a acestui partid şi să dea primului ministru o autoritate mai mare decît a oricărui şef de guvern din perioada post comunistă.
Votul pentru Adrian Năstase are semnificaţia unei imputerniciri practic totale, de a conduce guvernul cu mina forte, ceea ce este nu numai în contrast frapant cu slabiciunea predecesorilor săi, dar şi premiza unei guvernari mai eficiente şi mai coerente.
În mai toate ţările democratice şeful guvernului este şi liderul partidului de guvernamint şi nu, cum s-a întimplat invariabil în Romania din decembrie ʼ89 încoace, un personaj mai mult sau mai puţin proeminent al partidului supus însă controlului şi cenzurii altora mai mari.
Dacă noul preşedinte va imprima PDSR-ului o doctrină şi o politică social democrată de inspiraţie occidentală, aşa cum se aşteaptă mulţi, rămîne de văzut. Unanimitatea pe care a întrunit-o este, din acest unghi de vedere, cam derutantă, căci, printre delegaţii la conferinţa naţională au fost destui de numeroşi baroni conservatori ai partidului, oameni cunoscuţi pentru vederile lor etatiste, populiste sau ultranaţionaliste. De ce îl vor fi susţinut atunci aceştia pe Adrian Năstase , într-un vot care a fost în definitiv secret?! Să fi primit ei asigurări de vreun fel sau altul din partea primului ministru ?! Vor fi ştiind ei ceva în privinţa intenţiilor reale ale noului preşedinte al partidului?! Nu cunoaştem răspunsul la aceste întrebări.
Oricum, unanimitatea este o ciudăţenie într-o grupare democratică şi un motiv de stînjeneală într-o ţară în care ea are nişte conotaţii aparte, chiar dacă efectul asupra guvernării va fi, cum spuneam benefic.
Tărăniştii, numai de unanimitate nu au avut parte la Congresul lor. La aceasta ora nu ştim încă cine va conduce PNTCD. Aşteptăm să ştim rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor de la Congres în care votarea urma să înceapă dintr-un moment în altul. Preşedintele partidului va fi ori Andrei Marga ori Constantin Dudu Ionescu. Ambii intraţi în al doilea tur, Marga avînd un avans de 67 de voturi faţă de concurentul său. Oricare dintre ei va fi ales preşedinte al PNTCD vom asista la o primenire şi o întinerire pronunţată a conducerii partidului, dar pot exista nuanţe importante între cei doi candidaţi rămaşi în cursă, nuanţe ce vor influenţa evoluţia viitoare a partidului. O innoire şi o învigorare a acestui partid este esenţială, dacă e ca spectrul politic, grav amputat prin neintrarea PNTCD-ului în parlament să-şi regăsească un curent creştin-democrat puternic, similar celor din democraţiile occidentale. Dezbaterile asupra greşelilor trecutului şi a căilor de revitalizare în viitor au fost vii şi pline de semnificaţii în cele doua zile ale congresului. Ele au prevestit o schimbare şi ea ar urma sa aibe loc.
La Tîrgu Mureş, Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR nu a fost lipsit nici el de controverse şi chiar ciocniri, de altfel, cît se poate de naturale într-o formaţiune eterogenă din punct de vedere politic şi doctrinar, unită doar prin etnicitate. Curentul majoritar si determinant în UDMR rămîne cel moderat şi pragmatic. Colaborarea cu PDSR, care plaseaza Uniunea undeva între opozitie şi guvern, poate chiar mai aproape de putere decît de opozitie, este controversată şi etichetată uneori ca oportunistă.
Dar, UDMR-ul obţine avantaje care s-ar putea dovedi chiar mai importante decît cele cîştigate cînd se afla efectiv la guvernare. De fapt, surpriza nu este în aceasta privinţă UDMR-ul ci PDSR-ul. Care a fost în stare să uite şi să depăşească retorica electorală demonstrînd un pragmatism benefic pentru el şi pentru ţară deopotrivă.
