Linkuri accesibilitate

Premierul din Kosovo sub acuzare


Premierul Hashim Thaci la o conferință de presă la Pristina
Premierul Hashim Thaci la o conferință de presă la Pristina

Dick Marty: „viitorul democratic al Europei va fi compromis dacă este acceptată legătura între politică şi crima organizată”.


Cotidianul britanic The Guardian a publicat astăzi documente confidenţiale NATO, care arată că guvernele democratice ce au susţinut actualul regim kosovor, îl considerau pe premierul Hasim Thaci unul din capii mafiei din regiune. Şi tot astăzi, Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut raportul Marty, care încearcă să demonstreze acelaşi lucru, cu mult mai multe detalii.

Raportul susţine că Thaci, unul din conducătorii politici ai albanezilor rebeli din Kosovo a condus şi una din mafiile locale, implicată în traficul cu droguri şi organe umane.
Raportul a fost dat publicităţii cu două luni în urmă şi respins categoric de autorităţile de la Pristina, la fel ca şi documentele confidenţiale NATO, publicate astăzi de The Guardian.

Vorbind astăzi în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Dick Marty a cerut ca drepturile fundamentale ale omului să nu fie sacrificate în numele intereselor politice. Mai mult, el a spus că „viitorul democratic al Europei va fi compromis dacă este acceptată legătura între politică şi crima organizată”.

Raportorul elveţian a ţinut însă să precizeze că acuzaţiile nu sunt la adresa albanezilor din Kosovo şi nici nu reprezintă o încercare de a curăţa numele Serbiei lui Slobodan Milosevic. Între 1998-1999, albanezii din Kosovo au dus o luptă de gherilă împotriva armatei sârbe, încheiată cu raidurile aeriene NATO.

În timpul conflictului au murit circa 13 mii de persoane, iar despre soarta a aproape 2 mii nu se ştie nimic. Raportul Marty susţine că sîrbi dar şi albanezi din Kosovo, opuşi gherilelor, au fost luaţi prizonieri, maltrataţi iar unii duşi la o clinică din Albania, unde le-au fost extrase organe, ulterior traficate. Potrivit lui Dick Marty, această practică a continuat, sub alte forme, până astăzi. Raportul însă nu numeşte sursele informaţiilor.

Dick Marty, fost procuror in Elveţia, a cerut un program de protejare a martorilor dacă cineva chiar o să vrea să instrumenteze cazurile prezentate în raportul său.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG