Linkuri accesibilitate

Sute de mii de protestatari în Egipt


Autorităţile regimului Mubarak nu au încercat să blocheze accesul spre Piaţa Libertăţii din Cairo, centrul manifestaţiei de protest.

În Piaţa Libertăţii din Cairo, sute de mii de protestatari cer demisia preşedintelui Hosni Mubarak. Iar iniţiatorii acestei manifestaţii, pentru că pentru moment este greu de vorbit de organizatori, speră ca manifestatia de astăzi să fie manifestaţia celor „un milion” de nemulţumiţi. Ce surprinde im primul rând este faptul că protestele, izbucnite cu 8 zile în urmă, par să fie spontane, rezultatul unei societăţi civile în formare.

Corespondentul redacţiei irakiene a postului nostru de radio, relatează de la Cairo că pentru moment, nici un partid sau lider politic nu este prezent. Se pare că protestatarii au organizat un comitet naţional care să-i reprezintă şi insistă ca preşedintele Mubarak să plece.

Preşedintele cunoaşte problemele oamenilor, spune unul din manifestanţi. Şi ştiu că a făcut lucruri minunate pentru ţara asta. Dar acum a venit momentul să se retragă. Un alt demonstrant este mai critic cu preşedintele Mubarak, mai ales cu sistemul autoritar pe care l-a impus timp de 30 de ani, pe care-l numeşte o „ruşine” si cere libertate şi democraţie.

Unul din liderii opoziţiei politice unite, Mohammed ElBaradei, fostul sef al Agenţiei internaţionale pentru energie atomică, a cerut şi el din nou demisia preşedintelui ElBaradei reaminteşte că tot ce cer acum manifestanţii este ca preşedintele să plece de la putere ca să poată începe o nouă fază în istoria Egiptului.

Presiunea străzii creşte, nu numai la Cairo: în majoritatea marilor oraşe din Egipt, mii de oameni îi cer lui Mubarak să plece. Se pare că demonstraţiile de astăzi, mai ales cea din capitală, au luat aceste dimensiuni după ce ieri seară, armata a declarat că nu va interveni împotriva manifestanţilor. Mai mult, că sprijină revendicările străzii, care i se par legitime. Ceea ce nu înseamnă, atrag atenţia mulţi jurnalişti, că armata i-a retras total sprijinul preşedintelui.

Rămâne de văzut şi care va fi atitudinea poliţiei, acuzată până acum că a reacţionat cu brutalitate. Oficial, numărul victimelor este estimat la 100, dar se vorbeşte că ar fi mult mai mare.

Un alt pericol potenţial l-ar putea reprezenta simpatizanţii preşedintelui, care ar putea să provoace incidente violente. La Cairo cel putin, manifestaţii au organizat un fel de poliţie proprie, participanţi care încearcă să prevină orice incident.

La Cairo, autorităţile nu au încercat să blocheze accesul spre Piaţa Libertăţii, centrul manifestaţiei de protest. Dar de ieri au fost întrerupte orice legături între Cairo şi provincie – relatează corespondentul serviciului irakian al postului nostru de radio. Trenurile au fost oprite, podurile peste Nil au fost închise.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG