Linkuri accesibilitate

Ce dacă a mai încălcat un articol de lege?


Controlarea banilor se poate face cu o justiţie care mai închide un ochi când se încalcă legea, cu condiţia s-o faci în folosul oamenilor.


După arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi trafic de influenţă, lideri opoziţiei par muşcaţi de streche. Unii dintre ei atinşi chiar de boala vacii nebune.

Solidarizarea pesediştilor cu colegul din Piteşti e de înţeles. Cel arestat este membru proeminent al partidului, baron local, aducător de bani şi de voturi. De neînţeles este decizia lui Crin Antonescu, lierul PNL, de a-l apăra pe baronul pesedist şi de a contesta decizia instanţei. Nu cunoşte dosarul, dar crede că instanţa a săvîrşit un abuz cu substrat politic! Alianţa de Centru Dreapta obligă la concesii, dar PNL pare că s-a aliat şi cu năravurile partidului cu cel mai mare număr de corupţi din istoria României de după 1989.

Primul intrat în arena show-ului mediatic a fost activistul Ion Iliescu. Venit din negura comunismului, când justiţia avea caracter de clasa, iar partidul şi securitatea dicta sentinţele, Iliescu a dat indicaţii justiţiei în legătură cu proprietatea şi după revoluţie. România plăteşte şi astăzi despăgubiri pentru procesele pierdute la CEDO. De data asta s-a mulţumit doar sa ceară curmarea practici arestării prevenitive, deşi cererea lui este o imixtiune care afectează independeţa justiţiei.

Mult mai violent a fost Adrian Năstase. Dacă nu acţionează în apărarea baronului argeşean, PSD este „un partid de mămăligă”! S-a şi mirat că oamenii n-au ieşit în stradă, uitînd că dreptatea nu se decide în stradă, ci în sălile tribunalului şi că justiţia este independentă. Iar Năstase are antecedete în justiţia străzii. S-a aflat în fruntea grupului de parlamentari PSD care a protestat în faţa parchetului în favoarea interlopului de partid Bivolaru, care dăduse un tun de 50 de milioane de euro. În plus, cu două dosare de corupţie, între care unul legat de acelaşi Bivolaru, evitate la adăpostul imunităţii parlamentare, Năstase pledează indirect pentru propria cauză.

Busculat de mentorul politic, cârlanul Victor Ponta a sărit la gâtul justiţiei. Baronul arestat e nevinovat, justiţia e politizată, execută comenzile lui Traian Băsescu, trebuie să transformăm asta în războiul românilor cu Băsescu şi PDL! La venirea PSD la putere, judecătorii şi procurorii care au anchetat şi trimis în judecata lideri sau membri PSD vor fi daţi afara din magistratură sau vor avea dosare pentru abuz. Însă abia presiunile pe care le face afectează independenţa justiţiei, duc la politizarea ei şi fac din Victor Ponta un politican tânăr cu apucături de batrân comunist.

Punctul pe „i” l-a pus bătrânul comunist Viorel Hrebenciuc. Faptul că baronului arestat i se impută şi bani europeni dirijaţi spre familie l-a facut pe Hrebenciuc să exclame: „Ce dacă a mai încălcat un articol de lege? Nu a dus acasă, ci a făcut pentru oamenii din judeţ”. Asta era! Controlarea banilor se poate face cu o justiţie care mai închide un ochi când se încalcă legea, cu condiţia s-o faci în folosul oamenilor. A oamenilor mai iuţi de mână şi cu buzunarele mai încăpătore.

Faptul că baronului i s-a făcut rău după ce Tribunalul a decis arestarea sa preventivă, cu un diagnostic care a evoluat de la leşin, la stop cardiac, că a fost diagnosticat de aripa medicală a PSD, între timp a fost operat, îi urăm sănătate, nu schimbă datele problemei. Şi nici acuzaţiile organelor de anchetă, asupra cărora se poate pronunţa numai justiţia. Care nu se face în stradă, indiferent de prezenţa şi presiunile colegilor de partid.

Reacţia violentă şi virulentă la adresa organelor de justiţie şi de cercetare penală, cu acuzaţii neprobate şi îndemnuri la răzmeriţă şi la tulburarea ordinei publice, într-un moment în care România se află sub monitorizare la capitolul justiţie, îl descalifică pe juristul şi pe politicianul Victor Ponta, cu nimic mai bun decât mentorii lui, Ion Iliescu, care a protejat capitalismul de cumetrie, şi Adrian Năstse, care l-a practicat.
Previous Next

XS
SM
MD
LG