Cum bine știm, unele probleme sunt mai importante decât altele. Prim vicepreşedintele parlamentului Vlad-Vladimir Plahotniuc-Ulinici pare să-și fi limpezit dilema identității: va renunța la numele de uz românesc, și decizia sa sperăm să mai calmeze dezbaterile furtunoase în jurul acestui caz care singularizează Republica Moldova.
Ne putem întoarce, așadar, la epopeea alegerii șefului statului. Singura formulă politică minimală, care să taie acest nod gordian, ar fi o înțelegere PCRM - PLDM, însă o asemenea combinație ar fi fatală partidului condus de premierul Filat. O altă soluție ar fi fost atragerea unor deputați comuniști, cărora ar fi trebuit să li se trezească simțul patriotic sau doar disponibilitatea de a se lăsa „convinși” să voteze președintele în numele interesului național – episod în care se zice că ar fi intrat în scenă „iluzionistul politic” Plahotniuc-Ulinici. Unii au mai crezut că PCRM va vota președintele propus de Alianță doar pentru că îi pasă sincer de Republica Moldova, dar această teză s-a dovedit la fel de eronată ca și ideea comunismului construit într-o țară luată separat.
Între timp, comuniștii au jurat că vor vota așa cum le dictează interesele partidului, adică Vladimir Voronin. Cineva cu oarece talent artistic își poate lesne imagina o scenografie de film gotic, un ritual de inițiere cu torțe și descântece bolborosite, în care personaje mascate, drapate în pelerine roșii, îngenunchează în fața unui altar păgân pentru a semna teribilul legământ sub veghea neînduplecată a marelui sacerdot, care a declarat deja că nu-l va vota pentru nimic în lume pe Marian Lupu președinte.
Comuniștii recurg la tactica lor favorită: șantajul și diversiunea. O trecere sumară în revistă a comportamentului PCRM, de când se află în opoziție, ne arată că acest partid anacronic, „încremenit în proiect”, nu acceptă regulile jocului democratic și nu-și dorește decât revanșa, chiar dacă pentru asta va trebui să arunce din nou țara în vârtejul anticipatelor. Comuniștii au boicotat alegerile președintelui în decembrie 2009 și nu au avansat un candidat propriu. Au refuzat timp de 6 luni să participe la ședințele parlamentului, au sabotat Referendumul din 5 septembrie, care fusese convocat tot pentru a rezolva problema alegerii șefului statului prin votul direct al cetățenilor.
Acum comuniștii s-au dezis de propria inițiativă de amendare a articolului 78 din Constituție, care ar fi permis alegerea președintelui în parlament cu o majoritate simplă de voturi. Voronin vrea un candidat neutru, apolitic, pentru această funcție, după ce chiar el însuşi n-a renunţat la postul de șef al PCRM pe durata celor două mandate ale sale de președinte. Comuniștii formulează în mod deliberat condiții inacceptabile. Ei știu că Alianța nu poate renunța la Marian Lupu, întrucât candidatura acestuia este parte a acordului de constituire.
Ideea PCRM de a găsi o persoană neutră este complet lipsită de temei și pe motiv că ignoră situația din Moldova, raporturile de pe scena politică. Or, cât de mult contează greutatea politică a unui candidat s-a văzut chiar la ultimele alegeri prezidențiale din Germania, unde o personalitate independentă, care se bucură de un imens prestigiu moral, cum este pastorul Gauck, a pierdut competiția în favoarea unui politician de meserie.
Vom încheia acest comentariu, citând replica mult prea inventivului pe plan lingvistic Marian Lupu care, exasperat de tertipurile fostului său șef de partid, a spus despre Voronin că face „declarații debusolate”. Indiferent de manevrele liderului comunist, sperăm ca Moldova să-și găsească până la urmă busola care o va scoate la luminiș.
Ne putem întoarce, așadar, la epopeea alegerii șefului statului. Singura formulă politică minimală, care să taie acest nod gordian, ar fi o înțelegere PCRM - PLDM, însă o asemenea combinație ar fi fatală partidului condus de premierul Filat. O altă soluție ar fi fost atragerea unor deputați comuniști, cărora ar fi trebuit să li se trezească simțul patriotic sau doar disponibilitatea de a se lăsa „convinși” să voteze președintele în numele interesului național – episod în care se zice că ar fi intrat în scenă „iluzionistul politic” Plahotniuc-Ulinici. Unii au mai crezut că PCRM va vota președintele propus de Alianță doar pentru că îi pasă sincer de Republica Moldova, dar această teză s-a dovedit la fel de eronată ca și ideea comunismului construit într-o țară luată separat.
Între timp, comuniștii au jurat că vor vota așa cum le dictează interesele partidului, adică Vladimir Voronin. Cineva cu oarece talent artistic își poate lesne imagina o scenografie de film gotic, un ritual de inițiere cu torțe și descântece bolborosite, în care personaje mascate, drapate în pelerine roșii, îngenunchează în fața unui altar păgân pentru a semna teribilul legământ sub veghea neînduplecată a marelui sacerdot, care a declarat deja că nu-l va vota pentru nimic în lume pe Marian Lupu președinte.
Comuniștii recurg la tactica lor favorită: șantajul și diversiunea. O trecere sumară în revistă a comportamentului PCRM, de când se află în opoziție, ne arată că acest partid anacronic, „încremenit în proiect”, nu acceptă regulile jocului democratic și nu-și dorește decât revanșa, chiar dacă pentru asta va trebui să arunce din nou țara în vârtejul anticipatelor. Comuniștii au boicotat alegerile președintelui în decembrie 2009 și nu au avansat un candidat propriu. Au refuzat timp de 6 luni să participe la ședințele parlamentului, au sabotat Referendumul din 5 septembrie, care fusese convocat tot pentru a rezolva problema alegerii șefului statului prin votul direct al cetățenilor.
Acum comuniștii s-au dezis de propria inițiativă de amendare a articolului 78 din Constituție, care ar fi permis alegerea președintelui în parlament cu o majoritate simplă de voturi. Voronin vrea un candidat neutru, apolitic, pentru această funcție, după ce chiar el însuşi n-a renunţat la postul de șef al PCRM pe durata celor două mandate ale sale de președinte. Comuniștii formulează în mod deliberat condiții inacceptabile. Ei știu că Alianța nu poate renunța la Marian Lupu, întrucât candidatura acestuia este parte a acordului de constituire.
Ideea PCRM de a găsi o persoană neutră este complet lipsită de temei și pe motiv că ignoră situația din Moldova, raporturile de pe scena politică. Or, cât de mult contează greutatea politică a unui candidat s-a văzut chiar la ultimele alegeri prezidențiale din Germania, unde o personalitate independentă, care se bucură de un imens prestigiu moral, cum este pastorul Gauck, a pierdut competiția în favoarea unui politician de meserie.
Vom încheia acest comentariu, citând replica mult prea inventivului pe plan lingvistic Marian Lupu care, exasperat de tertipurile fostului său șef de partid, a spus despre Voronin că face „declarații debusolate”. Indiferent de manevrele liderului comunist, sperăm ca Moldova să-și găsească până la urmă busola care o va scoate la luminiș.
