Noua conducere militară a Egiptului a suspendat constituţia şi a dizolvat parlamentul.
Legislativul era dominat de partidul fostului preşedinte Hosni Mubarak, obligat să demisioneze după 18 zile de proteste neîntrerupte.
Conducerea militară a promis că perioada de tranziţie nu va dura mai mult de 6 luni după care vor fi organizate alegeri libere, pentru parlament şi preşedinţie. Va fi constituită o comisie de amendare a constituţiei iar schimbările vor fi adoptate prin referendum.
În perioda de tranziţie, Egiptul va fi condus de Consiliul suprem al armatei care va supraveghea acţiunile guvernului interimar condus de premierul Ahmed Shafiq.
La Cairo, viaţa revine treptat la normal, piaţa centrală Tahrir se goleşte de manifestanţi. Şi controlează acum şi piaţa Tahrir. Ce nu controlează încă este situaţia politică. Guvernul, creat de Mubarak încă la începutul revoltei, a rămas la putere. Pentru moment. Şi tot, pentru moment, conducerea armatei a asigurat că va respecta toate acordurile regionale şi internaţionale încheiate de Egipt.
Dar cum va arăta tranziţia, cât va dura şi mai ales spre ce se va îndrepta Egiptul – sunt toate întrebări fără răspuns. Pentru moment.
Liderii manifestanţilor au cerut deja eliberarea deţinuţilor politici, ridicarea stării de urgenţă, desfiinţarea tribunalelor militare, organizarea de alegeri anticipate corecte şi transparente şi transferul puterii unei structuri civile.
Unii maniefstanţi au declarat că vor rămâne în Paţa Tahrir pentru că deşi au încredere în armată nu au încredere în conducerea armatei. „Scopul manifestaţiilor nu a fost numai de a-l înlătura pe Mubarak. Tot sistemul este corupt şi tot sistemul trebuie schimbat” – au declarat unii protestatari agenţiei Reuters.
În pofida incertitudinilor şi a faptului că încă nu a avut loc nici o mare schimbare politică, revolta egipteană a devenit un exemplu pentru ţările vecine. În Algeria, mii de oameni au protestat în pofida interdicţiei impusă de autorităţi şi au cerut demisia preşedintelui Bouteflika. Poliţia a intervenit, ca şi săptămâna trecută, dar organizatorii au declarat că manifestaţia a fost o victorie....pentru simplul motiv că a avut loc.
Revolta din Egipt a fost inspirată de cea din Tunisia şi al rândul ei a inspirat proteste în Algeria şi Yemen, în Siria şi Maroc. Revolta egipteană se face resimţită până în Iran unde de frica unor posibile proteste, guvernul a întrerupt legăturile de telefonie mobile şi a încetinit internetul. Televiziunile prin satelit sunt bruiate, la fel toate ştirile despre Egipt.
Tunisia, ţara în care a începutul valul protestelor, nu-şi găseşte încă liniştea: de la plecarea preşedintelui Ben Ali, în ianuarie, continuă tulburările.
Italia a declarat starea de urgenţă umanitară după ce aproape 3 mii de refugiaţi tunisieni au sosit în ţară.
Legislativul era dominat de partidul fostului preşedinte Hosni Mubarak, obligat să demisioneze după 18 zile de proteste neîntrerupte.
Conducerea militară a promis că perioada de tranziţie nu va dura mai mult de 6 luni după care vor fi organizate alegeri libere, pentru parlament şi preşedinţie. Va fi constituită o comisie de amendare a constituţiei iar schimbările vor fi adoptate prin referendum.
În perioda de tranziţie, Egiptul va fi condus de Consiliul suprem al armatei care va supraveghea acţiunile guvernului interimar condus de premierul Ahmed Shafiq.
La Cairo, viaţa revine treptat la normal, piaţa centrală Tahrir se goleşte de manifestanţi. Şi controlează acum şi piaţa Tahrir. Ce nu controlează încă este situaţia politică. Guvernul, creat de Mubarak încă la începutul revoltei, a rămas la putere. Pentru moment. Şi tot, pentru moment, conducerea armatei a asigurat că va respecta toate acordurile regionale şi internaţionale încheiate de Egipt.
Dar cum va arăta tranziţia, cât va dura şi mai ales spre ce se va îndrepta Egiptul – sunt toate întrebări fără răspuns. Pentru moment.
Liderii manifestanţilor au cerut deja eliberarea deţinuţilor politici, ridicarea stării de urgenţă, desfiinţarea tribunalelor militare, organizarea de alegeri anticipate corecte şi transparente şi transferul puterii unei structuri civile.
Unii maniefstanţi au declarat că vor rămâne în Paţa Tahrir pentru că deşi au încredere în armată nu au încredere în conducerea armatei. „Scopul manifestaţiilor nu a fost numai de a-l înlătura pe Mubarak. Tot sistemul este corupt şi tot sistemul trebuie schimbat” – au declarat unii protestatari agenţiei Reuters.
În pofida incertitudinilor şi a faptului că încă nu a avut loc nici o mare schimbare politică, revolta egipteană a devenit un exemplu pentru ţările vecine. În Algeria, mii de oameni au protestat în pofida interdicţiei impusă de autorităţi şi au cerut demisia preşedintelui Bouteflika. Poliţia a intervenit, ca şi săptămâna trecută, dar organizatorii au declarat că manifestaţia a fost o victorie....pentru simplul motiv că a avut loc.
Revolta din Egipt a fost inspirată de cea din Tunisia şi al rândul ei a inspirat proteste în Algeria şi Yemen, în Siria şi Maroc. Revolta egipteană se face resimţită până în Iran unde de frica unor posibile proteste, guvernul a întrerupt legăturile de telefonie mobile şi a încetinit internetul. Televiziunile prin satelit sunt bruiate, la fel toate ştirile despre Egipt.
Tunisia, ţara în care a începutul valul protestelor, nu-şi găseşte încă liniştea: de la plecarea preşedintelui Ben Ali, în ianuarie, continuă tulburările.
Italia a declarat starea de urgenţă umanitară după ce aproape 3 mii de refugiaţi tunisieni au sosit în ţară.
