Linkuri accesibilitate

Cât cei de la putere şi cei din opoziţie nu vor găsi limbă comună va fi imposibil practic de a se rezolva criza


Iurie Ciocan: un proces electoral modern nu se poate dispensa de educaţie electorală; la sfârşit se soldează cu creşterea nivelului de cultură politică.


Iurie Ciocan va conduce în calitate de preşedinte componenţa reînnoită a Comisiei Electorale Centrale, după ce şi-a exercitat într-un mod energic funcţia de secretar al acestei instituţii din noiembrie 2005. Ce-şi propune să schimbe noul preşedinte în activitatea CEC astfel încât votul fiecărui cetăţean să fie oferit şi luat în consideraţie cât mai bine cu putinţă - într-o convorbire cu dl Ciocan.

Europa Liberă: Dle Ciocan, cu siguranţă că aveţi în vedere, în calitatea nouă de preşedinte, să schimbaţi ceva în activitatea CEC. Ce ? Sau, cel puţin, cu ce consideraţi că este imperios necesar să începeţi?

Iurie Ciocan, elections
Iurie Ciocan:
Deja am început şi primele idei au fost deja şi implementate. Deci, de ieri, am obligat toţi colegii noştri să utilizeze doar circuitul electronic al documentelor pe interior, absolut toţi. Deci, noi o să mergem treptat şi în cel mult două săptămâni excludem circuitul pe hârtie al documentelor pe interior în genere. Deci, asta e ceea ce deja am realizat.

Europa Liberă: Vă întrerup aici, să nu vă uitaţi gândul. Ce ar însemna acest circuit electronic, în afară de beneficii ecologice, se mai economiseşte hârtie? De ce este necesar?

Iurie Ciocan:
Nu doar atât, nu doar atât. Creăm aptitudini absolut clare de utilizare a sistemelor informaţionale în alegeri. Ca următorul pas şi în implementarea legii 101, care prevede în punctul său final utilizarea votării pe internet. Deci, este o idee mult mai largă decât ar putea părea la prima vedere.

Dar dacă e să vorbim global, aş zice că prima ce ar trebui să facem e să încercăm să restabilim încrederea cetăţenilor faţă de instituţia noastră. Din păcate, am constatat că după fiecare alegeri ajungem să renumărăm, să captăm foarte multe învinuiri că, uite, sunteţi aşa sau sunteţi altfel, aţi lucrat în favoarea unuia sau altuia. Îmi pare acest lucru absolut inadmisibil atâta timp cât ne facem corect, legal ceea ce ne revine conform legii, deci munca noastră. Şi aici vom atrage foartă multă atenţie. Vrem să reconstruim această încredere şi nu avem altă cale decât să facem acest lucru prin transparenţă şi corectitudine.

Europa Liberă: Dacă ar fi să privim aproape romantic sau idealist la lucruri: ce ar trebui făcut astfel încât în viitoarele alegeri să se excludă orice suspiciune de fraudă, de rea credinţă, de distorsionare a opţiunilor alegătorilor, inclusiv prin intermediul instrumentelor de care dispune CEC?

Iurie Ciocan:
Eu nu cred că sunt romantic, prea romantic în ceea ce vreau să fac, dar oricum noi vrem să diminuăm acest efect negativ al unor rezultate, inclusiv prin educarea clasei politice, prin educarea alegătorilor, prin crearea condiţiilor când cel care la o anumită etapă a pierdut alegerile să poată să strângă mâna câştigatorului şi să-l felicite cu acest lucru. Deci, este totuşi un complex de măsuri. În primul rând noi vom munci în continuare transparent şi acolo unde va fi necesar vom extinde această transparenţă, ne vom baza strict pe lege şi vom fortifica şi măsurile de educaţie civică şi electorală.

Europa Liberă: Poate o bună organizare a procesului electoral acoperi breşele în ceea ce este considerată cultură politică a electoratului moldovenesc ?

Iurie Ciocan:
Da, eu cred că este sigur că poate. Dar atunci când organizezi alegerile, dv. aţi văzut acest lucru, deci o bună parte a timpului noi îl consacrăm şi educaţiei electorale, să-i zic aşa, educaţiei civice. Deja un proces electoral modern este indispensabil de această educaţie electorală care până la sfârşit se soldează cu creşterea nivelului de cultură politică.

Europa Liberă: Dle Ciocan, CEC are obligaţia de a întreprinde acţiunile corespunzătoare pentru a perfecţiona legislaţia şi procedurile electorale.... Şi aici aveţi parcă mână liberă.... Dar în ce credeţi că ar trebui să se manifeste voinţă politică, astfel încât impasul politic de până acum legat de alegerea şefului statului să fie depăşit? Ţine şi de comisie, dar probabil că ţine în primul rând de voinţă politică, nu?

Iurie Ciocan:
Da, sigur că da. Deci, noi într-adevăr avem mână liberă să propunem. Ar fi foarte bine ca cei care au şi dreptul decizional să aibă mână liberă să accepte aceste propuneri în măsura în care vedem noi că este nevoie de acest lucru. Asta pe de o prarte. Pe de altă parte, tot despre ce aţi vorbit dumneavoastră de criza politică, criză constituţională, ea nu poate să-şi găsească dezlegarea în limita Codului electoral, ori în limita activităţii CEC. Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră că atâta timp cât cei de la putere şi cei din opoziţie nu vor găsi limbă comună va fi imposibil practic de a rezolva această criză în condiţiile actuale. Pentru că vedem că şi după câteva rânduri de alegeri, în principiu distribuirea forţelor este cam aceiaşi. 60 pe stânga şi 40 pe dreapta sau invers, 40 pe stânga şi 60 pe dreapta.

Europa Liberă: Da, dar sunt o groază de ţari în care acest raport există şi, oricum, nu intră în acest impas...

Iurie Ciocan:
Exemplul clasic este Marea Britanie, cer iertare că vă întrerup... Acolo e problemă deja de sistem electoral utilizat. Deci, dacă s-ar schimba sistemul, de exemplu, şi s-ar ajunge la votarea pe circumscripţii, spre exemplu, unde cel care a obţinut 51 de voturi este declarat câştigător absolut faţă de cel care a câştigat 49 de voturi şi preia toată puterea, toată, atunci sigur că ar fi o altă situaţie.

Europa Liberă: Ar exista o intenţie să se propună aşa ceva şi pentru Republica Moldova, dle Ciocan?

Iurie Ciocan:
Păi nu, nu am auzit asemenea discuţii, în ciuda faptului că permanent după alegeri se dicută despre eventuale modificări în codul electoral.
Iurie Ciocan (2009)


Europa Liberă: Măcar şi din motivul că membrii CEC sunt inamovibili, adică nu pot fi destituiţi pe perioada mandatului .... ne puteţi spune acum cât entuziasm vă trezeşte clasa politică de acum, fie măcar şi din punctul de vedere al perfecţionării legislaţiei electorale ?

Iurie Ciocan:
Parlamentul este lucrativ. Acest lucru nu poate să nu bucure. Se adoptă legi, deja am avut câteva discuţii telefonice cu membrii comisiei juridice a Parlamentului R. Moldova şi am simţit această deschidere pentru dialog, pentru a ne asculta propunerile, mai mult ca atât am înşeles că actualii membri ai acestei comisii au şi ei un pachet de propuneri. Sprer să reuşim să realizăm.

Europa Liberă: La acest moment, ce locuri vulnerabile ale legislaţiei electorale vedeţi Dvs?

Iurie Ciocan:
Problema cea mare în continuare rămâne calitatea listelor electorale, dacă e să nu mă repet vizavi de încrederea cetăţenilor. Dar dacă vorbim despre aspecte tehnice, sigur că listele ocupă prioritatea numărul unu, calitatea acestor liste.

Europa Liberă: Vedeţi vreo soluţie?

Iurie Ciocan:
Doar îmbunătăţirea, pas cu pas, prin verificări continue...

Europa Liberă: Dar cu Registrul electronic al alegatorilor cum stau lucrurile. Îl vom putea utiliza în 2011?

Iurie Ciocan:
Registrul electronic noi sigur că îl vom utiliza în 2011, ca o bază de date din care vom extrage informaţie pentru listele electorale. Dar dacă ne uităm la această chestiune în complexs, ceva de mai sus, vedem că datele în acest registru electronic al alegătorilor vin din registrul electronic al cetăţenilor care, la rândul lui, a trezit foarte multe întrebîări anterior. Şi am menţionat acest lucru şi anterior că noi vom extinde conlucrarea cu registrul de stat al populaţiei pentru perfecţionarea nu doar a datelor pe care le avem noi, dar şi a datelor care sunt la dânşii.

Europa Liberă: Iertaţi-ne că suntem indiscreţi dis-de-dimineaţă, dar aţi avut felicitări şi din partea opoziţiei? În contextul în care opoziţia este destul de nemulţumită de modul în care, iată, s-au făcut alegeri în cadrul CEC?

Iurie Ciocan:
Eu foarte multe ori am constatat că ceea ce se vorbeşte în faţa camerelor de luat vederi şi ceea ce se vorbeşte în afara lor în politică deseori este diferit. Da, eu ieri am avut foarte multe discuţii cu reprezentanţii partidelor de opoziţie care, eu cred că destul de sincer, mi-au urat succese în activitatea care o am de făcut şi m-au felicitat cu această nouă funcţie.

Europa Liberă: Spuneţi-mi ce se are în vedere în legătură cu apropiatele alegeri generale locale? Ne aşteptăm la a niscaiva surprize sau lucrurile vor merge după canonul de rutină?

Iurie Ciocan:
Există Codul electoral, altfel nu poate fi decât în conformitate cu legea. Alegerile locale, apriori, sunt mai dificile în organizarea sa decât alegerile parlamentare ori un referendum. Este un volum mult mai mare de lucru, ele sunt mult mai costisitoare, dar avem această practică, ştim cum se organizează aceste alegeri şi vom merge înainte...

Europa Liberă: Vorbeaţi de încrederea sau o anumită lipsă de încredere ori de câte ori se încheie nişte alegeri. În multe privinţe această încredere depinde de modul în care se comunică cu populaţia şi cu presa, lucru care de altfel din câte cunosc a fost salutabil şi bun până acum atunci când vorbim de CEC. Va continua această comunicare, de vreme ce aveţi o povară mai grea şi veţi dispune de mai puţin timp de a vorbi cu ziariştii?

Iurie Ciocan:
Eu cred că anume comunicarea este o latură foarte importantă a muncii noastre. Pentru că şi cetăţenii, şi concurenţii electorali urmează să cunoască în detaliu ceea ce facem noi şi pentru ce facem. Şi inevitabil vom continua acest lucru şi, mai mult decât atât, îl vom extinde şi îl vom perfecţiona.

Europa Liberă: Dle Ciocan, vă mulţumim.

Mai mult
XS
SM
MD
LG